Acasă National / Externe (VIDEO) Imagini din dronă: UMBRĂRESCU, mobilizare exemplară pe Autostrada Moldovei, pentru construcția...

(VIDEO) Imagini din dronă: UMBRĂRESCU, mobilizare exemplară pe Autostrada Moldovei, pentru construcția nodului A7 – A8

 

Dorinel UMBRĂRESCU a mobilizat primele utilaje în zona nodului turbion de intersecție a autostrăzilor A7 și A8, nod care va fi construit în cadrul contractului de lucrări privind tronsonul Mircești – Pașcani, parte din A7. Nodul se află la sud de Pașcani și va fi o realizare inginerească de amploare, potrivit specialiștilor, notează apix.ro.

Contractul de lucrări între UMB, companie deținută de Dorinel Umbrărescu, și CNAIR pentru sectorul Bacău – Pașcani a fost încheiat în cursul anului trecut, iar segmentul de pe raza județului Iași, parte din acest sector, a fost semnat în martie 2023. Cu toate acestea, lucrările în jud. Iași au început timid pe parcursul anului trecut, cu unele devieri de rețele din zona nodului turbion. Potrivit CNAIR, stadiul de implementare a acestei porțiuni este 2,8%.

Potrivit CNAIR, lucrările la prima autostradă a Iașului, cei 30 km între Mircești și Pașcani, ar urma să fie finalizate în trimestrul IV al anului 2025. În mai 2023, UMB a intrat prima dată pe șantierul acestui segment, respectiv cu lucrările de deviere. Utilajele mobilizate zilele trecute arată intenția constructorului de a începe lucrările de construire a autostrăzii.

Nodul turbion va avea 8 bretele și 12 pasaje, alături de 5 podețe de mici dimensiuni (casetate). Construirea nodului va avea drept consecință și relocarea unui drum județean (DJ208L).

Nodul acoperă o zonă în suprafață totală de peste 220 hectare.

Nodul rutier este amplasat pe raza teritorială a două localități: Stolniceni Prăjescu și Pașcani. Bretelele vor avea o rază cuprinsă între 400 și 600 metri. Pe toate bretelele, viteza de proiectare este de 80 km/h. (foto: captură video)

VIDEO: ȘTEF ZBOARĂ