Trei spărgători de locuințe, doi dintre ei din municipiul Bacău iar al treilea din comuna Horgești, care au făcut ravagii în Bacău între 2015 și 2022, au primit condamnări-record din partea instanței. Condamnările sunt în primă instanță și atrag atenția prin pedepsele drastice primite de cei trei inculpați pentru infracțiuni de furt.
Capul grupării a fost condamnat la aproape 29 de închisoare, dar și ceilalți doi inculpați vor avea de stat destul după gratii, dacă hotărârea instanței va rămâne definitivă. Unul dintre ei a primit 11 ani și 6 luni de închisoare, iar al treilea a primit și el o pedeapsă aproape la fel de grea.
„În final condamnă pe inculpatul MD la pedeapsa de 28 (douăzeci şi opt) ani, 6 (şase) luni şi 276 (douăsute şaptezeci şi şase) zile închisoare, executare în regim de detenţie. (…)
În final condamnă pe inculpatul NN la pedeapsa rezultantă de 11 (unsprezece) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu executare în regim de detenție. (…)
În final condamnă pe inculpatul ZC la pedeapsa de 6 (șase) ani, 6 (șase) luni și 792 (șaptesute nouăzeci și două) zile închisoare, executare în regim de detenție”, se arată în hotărârea instanței.
În perioada 2015 – 2022, cei trei au spart peste 10 locuințe, toate spargerile fiind la pont, în unele cazuri prejudiciul rezultat din furturi fiind chiar și de 100.000 de euro. (foto: imagine ilustrativă)











