Un bărbat dintr-o comună băcăuană s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins cu o armă neletală și muniție, deținute ilegal.
„La data de 02 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău, împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Moinești au depistat în flagrant delict un bărbat de 34 de ani, din comuna Poduri, care deținea ilegal asupra sa o armă neletală și muniție.
Arma și muniția au ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Gabriel Dumitrache. (foto: imagine ilustrativă)













