Acasă National / Externe Un băiețel de 9 ani a rămas fără două degete și riscă...

Un băiețel de 9 ani a rămas fără două degete și riscă să-și piardă vederea, după ce I-A EXPLODAT în mână o PETARDĂ

 

Jocul cu petardele pune vieţi în pericol. Un copil de nouă ani din Prahova are două degete amputate şi riscă să rămână fără vedere după ce o petardă i-a explodat în mână, relatează observatornews.ro.

Copilul de 9 ani ieșise la joacă împreună cu alți prieteni. La un moment dat, nu se știe de unde și cine ar fi adus-o, acesta a luat petarda căreia i-a dat foc. Pentru că fitilul ar fi fost prea scurt, micuțul nu a mai reușit să arunce pocnitoarea. Aceasta a bubuit chiar în mâinile băiatului, rănindu-l grav.

Acesta a fost dus la Spitalul județean de urgență din Ploiești, iar medicii l-au preluat imediat. Victima a suferit arsuri și plăgi la ambele mâini și la nivelul feței. Mai grav este că, deși au încercat să intervină rapid, doctorii au fost nevoiți să-i amputeze copilului două degete de la mâna stângă. În plus, în urma exploziei, au fost afectați și ochii. Ulterior, copilul a fost transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, pentru tratament de specialitate.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz.

„La faţa locului au fost găsite şi ridicate fragmente de articole pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili provenienţa articolelor pirotehnice şi legalitatea comercializării şi deţinerii acestora”, a informat şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova. (foto: imagine ilustrativă)