Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de vreme rea pentru mai multe județe ale țării, inclusiv județul Bacău. Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul sâmbătă, 18 noiembrie, ora 08.00 – duminică, 19 noiembrie, ora 10.00, în zonele menționate se vor înregistra cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului.
„În jumătatea estică a teritoriului și la munte vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25…35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul Transilvaniei unde se va depune strat de zăpadă, local consistent. În Dobrogea și în Muntenia vor fi ploi și trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică (18/19 noiembrie), pe arii restrânse lapoviță și ninsoare.
Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului cu viteze de 55…65 km/h. În Subcarpații Moldovei și de Curbură, precum și la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăși 60…80 km/h”, a precizat ANM.
Meteorologii au emis totodată și două avertizări cod portocaliu de vânt puternic și viscol (vezi harta).












