Acasă Actualitate Un adolescent de 14 ani, DISPĂRUT din Bacău, a fost găsit de...

Un adolescent de 14 ani, DISPĂRUT din Bacău, a fost găsit de polițiști la sute de kilometri depărtare de casă

 

Un adolescent de 14 ani, din municipiul Bacău, a fost dat dispărut ieri, după ce a plecat de acasă și nu a mai revenit. Plecați pe urmele minorului, polițiștii au dat de băiat la peste 300 de kilometri de casă, în judeţul Cluj.

„Minorul Zăria David a fost identificat de polițiști în municipiul Dej. Din primele verificări, acesta nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Urmează să fie încredințat familiei”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Gabriel Dumitrache.

INFORMAREA TRANSMISĂ INIȚIAL DE IPJ BACĂU: La data de 16 noiembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a minorului Zăria David în vârstă de 14 ani.

Minorul a plecat voluntar de la domiciliul din municipiul Bacău și nu a revenit până în prezent.

SEMNALMENTE:

înălţime – aproximativ 1,70 m, greutate aproximativ 50 de kg, păr șaten lung, ochi căprui.

La momentul plecării era îmbrăcat cu hanorac de culoare neagră, geacă de culoare gri, pantaloni negri și era încălțat cu pantofi sport negri cu alb.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu această persoană, sunt rugaţi să contacteze Poliția Municipiului Bacău tel. 0234.511.646, Dispeceratul IPJ Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112. (foto: imagine ilustrativă)