Acasă Actualitate Concertul lui PEPE de la Festivalul Toamnei din Bacău L-A BĂGAT ÎN...

Concertul lui PEPE de la Festivalul Toamnei din Bacău L-A BĂGAT ÎN AREST pe un tânăr de 32 de ani. Ce s-a întâmplat, de fapt

Un tânăr de 32 de ani, din municipiul Bacău, a ajuns în arestul IPJ Bacău după ce a participat la concertul lui Pepe de la Festivalul Toamnei, care a avut loc în acest weekend, în Bacău.

Tânărul se afla în arest la domiciliu, măsură pe care a încălcat-o însă ca să poată lua parte la evenimentul organizat de Primăria Bacău. Polițiștii l-au depistat și l-au trimis în arest, bărbatul fiind acum cercetat pentru evadare.

„La data de 08 octombrie a.c, în jurul orei 15:00, o patrulă de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Bacău a depistat un bărbat, de 32 ani, din municipiu, încălcând măsura arestului la domiciliu dispusă de Judecătoria Bacău.

Cel în cauză a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale care au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent-șef adjunct Gabriel Dumitrache. (foto: imagine ilustrativă)