Acasă Actualitate CAZ ȘOCANT într-un spital din județul Bacău: UN MEDIC S-A ARUNCAT DE...

CAZ ȘOCANT într-un spital din județul Bacău: UN MEDIC S-A ARUNCAT DE LA ETAJ. Ce anume l-a împins să comită gestul extrem

 

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, județul Bacău, a fost scena unui incident bizar. Un doctor de 53 de ani s-a aruncat de la etajul întâi al unității spitalicești. Din fericire, s-a ales doar cu julituri și vânătăi, relatează Ziarul de Bacău.

Potrivit sursei citate, doctorul, cu o vechime de 21 de ani în spitalul din Buhuși, a intrat în laboratorul de analize medicale, unde lucrează soția sa, cu care ar fi avut un schimb de replici, după care s-ar fi aruncat de la fereastră.

Ca urmare a înălțimii mici de la care a căzut, rănile suferite de doctor sunt superficiale.

„A fost anunțat I.T.M-ul, Poliția și a fost convocată o comisie internă care va investiga incidentul.
Salariatul se află în afara oricărui pericol”, a precizat Constantin Poiană, managerul spitalului. (foto: imagine ilustrativă)