Un tânăr de 21 de ani, din judeţul Bacău, a fost internat cu forța la secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Vaslui după ce a făcut scandal într-o sală de jocuri de noroc din centrul municipiului Vaslui. Cât timp a jucat la păcănele, angajații localului respectiv au fost cei mai buni prieteni ai săi, servindu-l cu băuturi care mai de care mai pretențioase. După ce aparatele i-au mâncat toți banii, bărbatul și-a propus ca măcar pagubă la bar să facă, cerând în continuare să fie servit cu băuturi alcoolice. A fost însă refuzat, și așa a început scandalul, scrie vremeanoua.ro.
Amețit deja de aburii alcoolului, tânărul din județul Bacău a început să spargă tot de prin bar când angajații sălii de jocuri au refuzat să-i mai dea de băut, fiind potolit cu greu de agenții de pază.
Ulterior, la fața locului au ajuns și polițiștii, dar și jandarmii, care l-au încătușat pe tânărul recalcitrant și l-au internat cu forța la Psihiatrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, băcăuanul s-a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
“La data de 16 septembrie 2023, ora 19.25, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, un bărbat face scandal și distruge bunuri în incinta unei săli de jocuri de noroc de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui.
Deplasate în temeiul sesizării, un echipaj al Biroului de Ordine Publică Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, și un echipaj de jandarmi, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au identificat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din județul Bacău, care se manifesta violent.
Tânărul a fost imobilizat și încătușat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui – Secția Psihiatrie, unde a fost internat nevoluntar pentru evaluare și dispunerea măsurilor legale.
În urma primelor cercetări efectuate a reieșit că, tânărului de 21 de ani, care se afla deja într-o vădită stare de ebrietate, i-au fost refuzate solicitările de a fi servit cu băuturi alcoolice. Acesta ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, s-ar fi manifestat violent și ar fi distrus bunuri din barul sălii.
În cauză, fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs faptele sesizate și dispunerea măsurilor legale”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. (foto: imagine ilustrativă)











