Acasă Actualitate (FOTO) Polițiștii și pompierii băcăuani AU DONAT SÂNGE pentru victimele EXPLOZIEI de...

(FOTO) Polițiștii și pompierii băcăuani AU DONAT SÂNGE pentru victimele EXPLOZIEI de la Crevedia şi pentru cei care nevoie de o şansă la viaţă

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău s-au prezentat, astăzi, 28 august, la Centrul de Transfuzii din municipiul Bacău, pentru a veni în sprijinul celor aflați în suferință, prin donarea de sânge.

Astfel, polițiști de ordine publică, de investigarea criminalității economice, polițiști de la arme și muniții, logistică și criminaliști s-au alăturat campaniei de donare de sânge pentru cei care au nevoie de o șansă la viață.

„Profesionalismul, dăruirea și disponibilitatea echipei minunate de la Centrul de Transfuzii Bacău ne determină să revenim ori de câte ori este necesar.

Prin exemplul nostru, dorim să încurajăm cât mai mulți oameni să doneze sânge pentru a salva vieți”, au transmis reprezentanţii IPJ Bacău.

La rândul lor, pompierii din cadrul ISU Bacău au donat şi ei sânge pentru victimele exploziei de la Crevedia.

„Le mulțumim tuturor celor care astăzi au ales să doneze sânge pentru victimele exploziei de la Crevedia!

Le mulțumim cetățenilor și camarazilor noștri pentru solidaritate!

În continuare este nevoie de sânge pentru cei răniți, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău face un apel în acest sens.

Campania de donare de sânge va continua și zilele următoare.

Gândurile noastre sunt îndreptate către toți cei implicați în tragicul eveniment”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.