Acasă Actualitate (GALERIE FOTO) Cum și-au petrecut ZECI DE COPII dintr-o comună de lângă...

(GALERIE FOTO) Cum și-au petrecut ZECI DE COPII dintr-o comună de lângă ONEȘTI vacanța de vară la școală

 

În perioada 24-29 iulie  2023, Școala Gimnazială Nr.1 Negoiești (com. Ștefan cel Mare) a desfășurat activități în cadrul Proiectului S.N.A.C. ȘCOALA DE VARĂ ,, LUMEA  MAGICĂ  A  COPILĂRIEI   CULOARE… FANTEZIE… IMAGINAȚIE…ˮ, în parteneriat cu  Inspectoratul  Școlar Județean Bacău, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacău, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău, Asociația Clubul Sportiv Capablanca Onești, Biblioteca Ion Susanu Ștefan cel Mare, Rotary Club Onești, Librăria Pompieri Onești.

Alături de elevii școlii, activitățile au  fost coordonate de doamnele prof. înv. primar Boșcor Mihaela-Violeta, prof. înv. primar Alexandru Andreea,  prof. înv. primar Antohe Gabriela, prof. înv. primar David Alina-Sonia, prof. înv. preșcolar Stoica Greta, prof. înv. preșcolar Mocanu Viorica-Eliza, prof. Vitalyos Ștefan și nu în ultimul  rând  de d-na  director  prof. Bitere Daniela. Invitații proiectului, parteneri  dar și coordonatori  la  aceste activități le-au fost din partea  A.D.I.S.  Bacău  d-na Oana Maria Ionica, Inspector de  Specialitate Comunicare și Relații Publice  cu Proiectul „Vrem să avem un viitor – Reciclăm”, iar din partea A.N.A. Bacău d-nii  comisar șef Gioacăș Ionel și Inspector de specialitate Nistor Liviu, care le-au vorbit despre cauzele consumului de droguri în rândul tinerilor  și despre traficul de persoane și d-nul Tăbăcaru Gheorghe din partea Asociației Sportive Capablanca Onești care le-a prezentat elevilor din secretele șahului.

Copiii au participat la diverse ateliere recreative din cadrul Proiectului S.N.A.C. ȘCOALA DE VARĂ ,, LUMEA  MAGICĂ  A  COPILĂRIEI   CULOARE… FANTEZIE… IMAGINAȚIE….ˮ unde s-au desfășurat o serie de activități dedicate lor:

  • „ARMONIA CULORILORˮ: concursuri de pictură cum ar fi ,,Pictură prin fuzionare Curcubeulˮ, desene pe asfalt;
  • „GRĂDINA CU BASMEˮ -atelier de lectură în care elevii citesc/ascultă lecturi.– CRE-ART concursuri de creativitate ,,Cel mai bun povestitorˮ; „Șoseta personajˮ;
  • „MESAJUL MEU ANTIDROGˮ cauzele consumului de droguri în rândul tinerilor și cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața luării unei decizii, jocuri sportive, drumeții;
  • „CUM SĂ CREŞTEM SĂNĂTOŞIˮ- Promovarea unui stil de viaţă sănătos în rândul copiilor, punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase;
  • „MICII DANSATORIˮ dansuri pe ritmuri muzicale. Activităţi aplicative în sală / în aer liber (paşi de bază, mişcări în sincron şi de euritmie/ Dansuri populare/ Vals lent/ Mambo/ Cha,cha,cha);
  • „PROIECTUL VREM SĂ AVEM UN VIITOR – RECICLĂMˮ importanța reciclării pentru un mediu mai curat și sănătos, regula celor 3 R;
  • „ZIUA FUN – ZIUA SPORTIVĂˮ Exercițiu: Să explorăm mintea omului!/ Exerciţii şi jocuri de grup, activităţi în aer liber dar și o mică competiție de șah.

Competiția de șah a fost coordonată de dl profesor antrenor de șah Vitalyos Ștefan și dl Tăbăcaru Gheorghe care mărturiseau următoarele: ,,Şahul nu cunoaşte restricţii privind limita de vârstă, nu cunoaşte anotimp, pasiunea pentru “sportul rege” nu cunoaşte limită. Sportul care dă suplețe minții, oferă, celor ce l-au pătruns adânc în conținut, satisfacții sufletești de ordine estetic comparabile cu cele resimțite în fața operelor de artă autentică. 

Răspândirea jocului de șah poate fi o indicație asupra stării culturale a unei națiuni. Şahiştii n-au duşmani, ei au numai rivali care le strâng prietenește mâna înainte şi după partidă.ˮ 

Pentru buna desfășurare a Proiectului S.N.A.C. ȘCOALA DE VARĂ „LUMEA  MAGICĂ  A  COPILĂRIEI CULOARE…FANTEZIE…IMAGINAȚIE….ˮ ne-au fost alături oameni cu suflet mare, care ne-au sprijinit și ne-au ajutat în achiziționarea materialelor didactice, dar și în premierea tuturor copiilor care au participat la atelierele de vacanță, făcându-le o surpiză foarte mare.

Mulțumim sponsorilor noștri oficiali: ROTARY CLUB ONEȘTI, ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV CAPABLANCA, LIBRĂRIA POMPIERI ONEȘTI.

Doamna director prof. Daniela Bitere a afirmat: „Proiectul S.N.A.C. ȘCOALA DE VARĂ ,, LUMEA  MAGICĂ  A  COPILĂRIEI   CULOARE…. FANTEZIE…. IMAGINAȚIE….ˮ este un proiect care se înscrie în aria proiectelor personalizate de ajutor comunitar care s-au desfăşurat în şcoala noastră, la început acestea fiind idei separate, mai apoi constituindu-se ca parte a unui proiect permanent al şcolii noastre. Ţinând cont de specificul local al comunităţii, care se regăseşte în profilul copilului şcolii noastre, bazându-ne pe entuziasmul curiozităţii caracteristic vârstei şcolarilor mici, luând în considerare propunerile şi aşteptările formulate de copii, am propus, prin acest proiect, activităţi care să-i ţină aproape de şcoală, să le ofere o alternativă valoroasă în petrecerea plăcută şi instructivă a vacanţei, nu doar pe parcursul timpului petrecut în cadrul proiectului ci, mai ales, pentru cel petrecut mai apoi acasă, cu grupul de prieteni, colegi, vecini, rude sau chiar individual.”

De asemenea, consilierul educativ al școlii, prof. Boșcor Mihaela-Violeta, a declarat următoarele: „Prin Proiectul S.N.A.C. ȘCOALA DE VARĂ „LUMEA  MAGICĂ  A  COPILĂRIEI   CULOARE…. FANTEZIE…. IMAGINAȚIE….ˮ se doreşte, în primul rând, o modalitate de a oferi copiilor o alternativă  atractivă pentru petrecerea unei perioade din vacanţa de vară. Acesta este impactul pe termen scurt şi imediat.

Colateral, acest proiect prevede şi impact pe termen lung: copiii învaţă jocuri instructiv-recreative la şcoală, jocuri pe care, mai apoi, le pot organiza singuri. Odată ce şi-au însuşit abilitatea de a se organiza singuri pentru un joc pe care îl cunosc, apare şi transferul asupra altor activităţi, fie jocuri aflate din altă parte, fie create de ei. Mai mult chiar, abilitatea de auto-organizare se transferă şi asupra altor tipuri de activităţi, de învăţare efectivă, de efectuare a unor sarcini practice, de lucru în echipă etc.

De asemenea, programul are în vedere creşterea încrederii părinţilor în instituţia şcolară, o mai bună colaborare şi implicare a acestora în sprijinirea activităţilor curriculare şi extracurriculare, cunoscându-se importanţa părinţilor în desăvârşirea copiilor lor.”

Alături de copii, pe toată perioada proiectului, doamnele profesoare Antohe Gabriela, David Alina-Sonia și Alexandru Andreea subliniau: „Dincolo de toate acestea, trebuie să accentuăm esenţa proiectului – ajutorul, socializarea, prin adaptare la celălalt, prin respectarea regulilor de grup. Copiii învaţă să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în sine şi, mai ales, să se bucure împreună. Doamnele prof. înv. preșcolar Stoica Greta și Mocanu Viorica-Eliza spuneau că: ,,Experienţele de grup încheagă prietenii, dărâmă barierele prejudecăţilor, dau naştere la solidarităţi şi adaptări la situaţii sociale în miniatură. Prin acest proiect şcoala noatră va deveni un altfel de loc pentru o altfel de învăţare în această perioadă. Va fi o nouă experienţă din viaţa de şcolar. Şi va fi una plăcută!ˮ (text: prof. Mihaela Boșcor)