Acasă Actualitate NEWS ALERT: (FOTO) INCENDIU PUTERNIC de vegetație într-o comună băcăuană. Sunt mai...

NEWS ALERT: (FOTO) INCENDIU PUTERNIC de vegetație într-o comună băcăuană. Sunt mai multe FOCARE, pompierii acționează cu mai multe echipaje pentru stingerea flăcărilor

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit, în această după-amiază, în satul Racova, comuna Racova, județul Bacău.

La fata locului pompierii militari s-au deplasat cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă, încadrate de mai mulți ofițeri și subofițeri.

Totodată, în sprijinul pompierilor militari acționează și voluntari din cadrul SVSU Buhuși.

„Incendiul se manifestă în focare izolate pe o suprafaţă de circa 35 ha. Nu sunt locuinţe sau persoane afectate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.