Trupul bărbatului de 75 de ani, din Onești, care a căzut în canalul de fugă de pe râul Siret, în zona localității Răcăciuni, a fost găsit miercuri dimineață, de echipele de salvare ale ISU Bacău.
„A fost degajată o persoană de 75 de ani cu ajutorul bărcii şi accesoriilor din dotare. Persoana a fost identificată şi se confirmă a fi persoana înecată în seara zilei de 16 iulie 2023”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Duminică, 16 iulie, în jurul orei 23:30, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Răcăciuni, sat Răcăciuni, în urma unui apel primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, care anunța faptul că o persoană a căzut în canalul de fugă. Echipele de salvare ale ISU Bacău l-au căutat pe bărbatul dispărut timp de două zile, iar astăzi trupul acestuia a fost găsit.
Bărbatul se afla la pescuit împreună cu un prieten, când s-a produs tragicul eveniment. (foto: ISU Bacău)













