Paștele vine la pachet și cu foarte multă aglomerație în mai toate locurile publice. Iar pentru a preveni eventuale incidente, autoritățile au dispus deja o serie de controale pentru a ne putea bucura de sărbători în siguranță. Astfel, peste 1.300 de polițiști și peste 400 de pompieri vor fi mobilizați în județul Bacău pentru prevenirea oricăror evenimente care ar putea umbri aceste sărbători.
COMUNICAT IPJ BACĂU: Polițiștii băcăuani, împreună cu celelalte efective teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul sărbătorilor pascale ortodoxe.
Astfel, peste 1.300 de polițiști din toate structurile, vor fi la datorie în perioada 14 aprilie – 17 aprilie a.c., pentru ca Sărbătoarea Învierii Domnului să fie celebrată în siguranță.
Polițiștii vor fi prezenți în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului pentru a preveni orice fel de evenimente nedorite, pentru a fluidiza traficul rutier și a evita formarea de aglomerări de persoane.
Scopul nostru nu este acela de a sancționa, ci de a preveni comiterea faptelor care ar putea perturba climatul de ordine şi siguranţă publică.
Cu toate acestea nu va fi tolerată nicio abatere a legii. Pe această cale, facem un apel către cetățenii judeţului Bacău, să respecte normele de conviețuire socială și indicațiile polițiștilor aflați în teren.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bacău împreună cu polițiștii băcăuani urează credincioșilor Sărbători binecuvântate alături de cei dragi.
COMUNICAT ISU BACĂU: În vederea menținerii unui grad sporit de siguranță pentru cetățeni, pe toată perioada Sfintelor Sărbători de Paști, peste 400 de pompieri băcăuani se vor afla la datorie, pregătiți în orice moment să intervină pentru stingerea incendiilor, acordarea ajutorului medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Pentru prevenirea evenimentelor care pot umbri aceste sărbători, la nivelul unității noastre au fost dispuse măsuri privind planificarea, organizarea și desfășurarea controalelor tematice la lăcașurile de cult, precum și la unitățile turistice, acolo unde este preconizată prezența unui aflux mare de persoane.
Pe timpul controalelor, personalul Inspecției de Prevenire a avut în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dotarea cu mijloace de primă intervenție pentru stingerea incendiilor, dar și modul de amenajare a spațiilor și a locurilor destinate aprinderii lumânârilor.
De asemenea, au fost mobilizați factorii de răspundere de la nivel local, cadrele tehnice și serviciile voluntare pentru situații de urgență, în vederea respectării reglementărilor cu privire la apărarea împotriva incendiilor, executarea controalelor pe această linie, depistarea și înlăturarea posibilelor cauze generatoare de situații de urgență.
Adresăm rugămintea enoriașilor, să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea slujbei să nu lase lumânările și candelele aprinse, nesupravegheate.
Având speranța că aceste sărbători nu vor fi umbrite de producerea unor evenimente nedorite, le transmitem tuturor cetățenilor multă sănătate, pace sufletească, bucurii și clipe minunate alături de cei dragi! (foto: captură video)











