Acasă Actualitate UPDATE: (FOTO) Două adolescente dintr-o comună băcăuană AU FUGIT DE ACASĂ și...

UPDATE: (FOTO) Două adolescente dintr-o comună băcăuană AU FUGIT DE ACASĂ și sunt căutate de POLIȚIE după ce nu se mai știe nimic de ele

UPDATE – 12.27: Minorele plecate voluntar de la domiciliu, au fost depistate. „Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitelor Sîrbu Ana-Maria-Cosmina, în vârstă de 13 ani şi Vicol Andreea – Diana, în vârstă de 15 ani, din sat Valea Mare, comuna Roșiori. La data de 27 martie a.c., minorele au plecat voluntar de la domiciliu. Ca urmare a sesizării, aproximativ 60 de polițiști, pompieri, jandarmi și voluntari, s-au mobilizat și au început căutările. Activitățile investigative desfășurate de echipele de căutare au condus la depistarea celor două minore care au fost identificate pe drumul comunal din localitate. Din primele verificări, în perioada plecării de la domiciliu, minorele nu au fost victime ale vreunei infracțiuni. Acestea urmează a fi încredințate familiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisar Cătălina Păduraru.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitelor Sîrbu Ana-Maria-Cosmina, în vârstă de 13 ani şi Vicol Andreea – Diana, în vârstă de 15 ani, din sat Valea Mare, comuna Roșiori.

La data de 27 Martie a.c., minorele au plecat voluntar de la domiciliu și nu au revenit până în prezent.

SEMNALMENTE:
– Sîrbu Ana-Maria-Cosmina: înălţime 1,50 m, greutate 50 kg, ochi negri, ten măsliniu, păr lung negru, la data plecării fiind îmbrăcată cu bulgi albaştri, geacă de fâş de culoare neagră, tenişi negri.
– Vicol Andreea-Diana: înălţime 1,65 m, greutate 55 kg, ochi negri, ten măsliniu, păr lung negru, fiind îmbrăcată la data plecării cu bulgi albaştri, geacă de fâş de culoare roşie, tenişi negri.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu aceaste persoane sunt rugaţi să contacteze Poliția Municipiului Bacău, tel. 0234.202056, Dispeceratul IPJ Bacău, tel. 0234202000 sau să apeleze 112. (sursa: comunicat de presă IPJ Bacău)