GENERIC, renumita formație românească de muzică balcanică de restaurant cu valențe grecești, ajunge de Paște în zona Oneștiului, mai precis în comuna Mănăstirea Cașin, unde timp de două zile va avea loc DISCOTECA 2000, un eveniment muzical ce dorește să îmbine muzica retro cu acorduri actuale.
Potrivit enciclopediei Wikipedia, Generic a debutat ca formație de restaurant și a avut un rol important în conturarea muzicii romanești. Repertoriul inițial a cuprins preluări după muzica pop grecească, cărora li s-au adăugat noi seturi de versuri; ulterior au apărut și compoziții proprii. Formația a înregistrat primul album în 1987, pe casetă audio, dat fiind că imprimarea la casa de discuri Electrecord era interzisă interpreților de gen. Acest prim album, numit Rază de soare, s-a vândut în 700 de mii de exemplare. Popularitatea grupului a scăzut după 1990, iar în jurul anului 2000 acesta a fost dizolvat. În anul 2009, s-a produs revenirea Genericului, prin pregătirea unui nou material discografic și organizarea unui număr de concerte. Noul album cu piese noi, intitulat Dacă m-aș îndrăgosti, apare la zece ani distanță față de discul precedent. În februarie 2009, albumul S-a rupt lanțul de iubire s-a vândut în 85 de mii de exemplare, împreună cu revistele Taifasuri și Etno TV Magazin. Generic este singura formație care a susținut 6 concerte sold-out consecutive la Berăria H.
DISCOTECA 2000 este un eveniment muzical produs de ONE NIGHT IN BUCIAȘ și va avea loc pe 16 și 17 aprilie 2023, adică în prima și a doua zi de Paște, la Căminul Cultural din Mănăstirea Cașin.
Show-ul la DISCOTECA 2000 va fi completat de Story Tellers Orchestra, DJ Ionuț Talpău și DJ Andrei Geană.
Mesajul organizatorului: „Când auzi de anii 2000, te gândești la o casetă cu muzică veche, la un trening cu echipa de fotbal favorită, la un milieu și un pește pe televizor, sau chiar la carpeta cu “Răpirea din Serai” . Dar nu va gândiți și la o petrecere? Ceva cu muzică din toate generațiile? Pornind undeva din ’80 și să ajungem până în prezent cu hiturile? Exact! Și noi gândim la fel! Așadar, vă invităm Duminică și Luni (în prima și a doua zi de Paște) să petrecem așa cum să făcea acum 20-30 de ani! Luăm amintirile din trecut, le rafinăm puțin, și le punem acolo special, pentru viitor!”
Se recomandă achiziția de bilete Online, ca sa evitați aglomerația de la intrare!
https://www.livetickets.ro/bilete/discoteca-2000
Preț pe zile:
16 aprilie – 30 lei
17 aprilie – 50 lei (foto mare: Berăria H)














