O gură de canalizare a fost montată exact în mijlocul unei borduri, iar jumătate din capac ajunge pe șosea, în Onești, județul Bacău, relatează antena3.ro.
Lucrările unui program de modernizare a trotuarelor din Onești au stârnit rumoare în rândul cetățenilor și au devenit subiect de presă pentru televiziunile naționale, după ce o gură de canalizare a fost păstrată exact în mijlocul bordurii, astfel că jumătate din capac ajunge pe stradă.
Întâmplarea de la Onești face parte dintr-un șir lung de gafe pe care le-au tot făcut constructorii, peste tot în țară.
La Satu Mare, localnicii dintr-o comună au rămas blocați în curți din cauza parapetului de beton de la marginea drumului (vezi AICI).
Proprietarii unor mașini parcate pe o stradă din Cluj-Napoca s-au trezit cu autoturismele distruse după ce mai mulți muncitori nu au fost atenți și au demolat un zid chiar peste acestea (vezi AICI).
La Craiova, constructorii centurii de sud a orașului au lăsat în mijlocul drumului un stâlp de înaltă tensiune (vezi AICI).
Și exemplele pot continua. Așa și la Onești.














