Acasă Actualitate Moinești și Slănic Moldova NU MAI ÎNDEPLINESC CRITERIILE pentru a fi numite...

Moinești și Slănic Moldova NU MAI ÎNDEPLINESC CRITERIILE pentru a fi numite municipiu, respectiv oraș. Nu sunt singurele exemple

 

Aproape 40 de orașe și tot atâtea municipii din țară nu mai îndeplinesc din punct de vedere formal condițiile pentru a mai fi astfel denumite, scrie hotnews.ro. Printre acestea se numără și două localități din județul Bacău.

Potrivit datelor Recensământului proaspăt încheiat, multe din orașele României nu se mai încadrează ca număr de locuitori în definiția municipiului sau orașului.

Potrivit Legii 351/2001, pentru a te putea denumi oraș este nevoie să ai o populație de peste 5.000 de locuitori, iar rangul de municipiu se acordă localităților cu cel puțin 25.000 de locuitori.

Slănic Moldova, cu 4.011 locuitori, și Moinești, care numără 19.728 de locuitori potrivit ultimului recensământ, nu mai îndeplinesc așadar criteriile pentru a se numi oraș, respectiv municipiu.

Alte orașe cu mai puțin de 5.000 de locuitori sunt: VAȘCĂU, BĂILE GOVORA, BORSEC, SOLCA, BEREȘTI, FĂUREI, BAIA DE ARIEȘ, SULINA, OCNELE MARI, DRAGOMIREȘTI, ANINOASA, OCNA SIBIULUI, MIERCUREA SIBIULUI, BĂILE OLĂNEȘTI, BĂILE HERCULANE, AZUGA, PREDEAL, CAVNIC, BECHET, ABRUD și altele. Lista completă o aveți aici.

În cazul municipiilor, avem astfel de localități care nu au nici 10.000 de locuitori, deși ar trebui să aibă minim 25.000. Este cazul Orșovei sau al Beiușului. Pe lângă acestea, avem peste 30 de municipii care nu respectă criteriul populației: Vatra Dornei, Urziceni, Calafat, Adjud și altele.

Dacă ne uităm la celelalte criterii din lege, avem alte zeci de localități care sunt declarate orașe sau municipii, având o populație care să le permită această denumire, dar care arată mai degrabă a sat sau comună, nicidecum a municipiu/oraș. În sensul că nu au doctori, nu au rețea de canalizare, nu au străzi modernizate. (foto: Google.com)