Acasă Actualitate Lebede de iarnă GĂSITE MOARTE din cauza GRIPEI AVIARE, pe două lacuri...

Lebede de iarnă GĂSITE MOARTE din cauza GRIPEI AVIARE, pe două lacuri din județul Bacău. MĂSURI DE PREVENIRE a apariției gripei aviare înalt patogene la PĂSĂRILE DE CURTE din exploatațiile existente în județul Bacău

Focarele de gripă aviară înalt patogenă (HPAI) au cunoscut o creștere fulminantă la nivel european, diagnosticându-se influența aviară la două cadavre de lebadă de iarnă (Cygnus cygnus) descoperite pe lacurile de acumulare Lilieci, în zona localității Lilieci, comuna Hemeiuș, și Galbeni, în zona localității Siretu, comuna Letea Veche, din județul Bacău, informează DSVSA Bacău.

Avand in vedere contextul epidemiologic judetean/national/comunitar, solicitam tuturor operatorilor economici care derulează operațiuni de comerț intracomunitar cu păsări vii, ouă pentru incubație, si nu numai sa acorde o atentie sporita asupra riscurilor determinate de posibilitatea introducerii si diseminarii bolii inclusiv  vanatorilor, care pot transmite virusul de la pasarile salbatice la cele domestice prin pasarile vanate si prelucrate in explotatiile nonprofesionale sau prin echipamentele (ustensilele) folosite la vanatoare).

In acest sens Direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor Bacău reaminteste cetatenilor  respectarea urmatoarelor reguli:

  • evitarea contactului dintre pasarile din gospodarii si personalul care activeaza in mediul silvatic;
  • schimbarea/spalarea hainelor si a incaltamintei este obligatorie pentru toate persoanele care au intrat in contact cu pasarile salbatice;
  • nicio pasare si niciun material sau echipament care ar putea fi contaminat de virusul influentei aviare sa nu se introduca intr- o gospodarie care contine pasari.

Avand in vedere riscul major existent, in vederea limitarii difuzarii gripei aviare se impune necesitatea intensificarii monitorizarii pasarilor salbatice, in special in zonele in care pasarile salbatice sunt stationare, cu raportarea imediata a oricarei modificari in statusul de sanatate al acestor pasari, catre Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Bacau (telefon 0234 4586233; fax 02345866372; e-mail: office-bacau@ansvsa.ro)

La nivelul fermelor avicole s-a impus înăsprirea masurilor specifice de biosecuritate pe cele 3 nivele de risc: zona administrativa, zona profesionala si zona de producție cu menținerea unei stări de observație, monitorizare si vigilenta permanenta.

Menționam ca D.S.V.S.A. Bacău a transmis adrese de informare privind situația epidemiologica existenta la nivel național/european( pliante si alte materiale informative), in care sunt prezentate masurile de prevenire pentru apariția bolii in teritoriu, cu solicitarea sprijinului pentru  informarea cetățenilor in vederea respectării măsurilor de prevenire a bolii, a tuturor unităților administrativ teritoriale  din județul Bacău si:

  • Medicilor veterinari de libera practica împuterniciți din  exploatațiile comerciale  si de la nivelul comunelor din județul Bacău;
  • Medicilor veterinari oficiali din circumscripțiile sanitare veterinare si pentru siguranța alimentelor oficiale din județul Bacău;
  • Fermierilor din industria avicolă a județului Bacău;
  • Centrului regional de ecologie;
  • Muzeului de științe ale naturii Ion Borcea;
  • Agenției de Mediu Bacău;
  • Serviciului de gestionare al apelor Bacău;
  • Administratorilor fondurilor cinegetice de pe raza județului Bacău;

Autoritatea sanitară veterinară judeteana recomandă ( pentru a preveni răspândirea gripei aviare) :

  • interzicerea  oricarui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă, și păsările domestice și alte păsări, în special rațele și gâștele, utilizând-se garduri sau plase.  Astfel, este interzis accesul tuturor păsărilor domestice si păsări sălbatice captive la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri si orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală.
  • separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;
  • evitarea prin toate mijloacele creșterea păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ținute închise obligatoriu în spații de cazare special amenajate; atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice;
  • se interzice adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;
  • păsările domestice trebuie cazate separat și în adăposturi acoperite, fără acces la lacuri și bălți;
  • furajele trebuie sa fie tinute  în spații închise acoperite și în timpul depozitării trebuie asigurat să nu aibă acces alte specii de animale;
  • așternutul trebuie să fie depozitat în spații închise acoperite sau acoperite să nu aibă contact cu păsările sălbatice;
  • se va evita intrarea mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației);
  • se vor aplica măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecții prin folosirea de încălțăminte diferită în spațiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenajat pentru dezinfecția încălțămintei;
  • se interzice regruparea pasărilor domestice si a altor păsări ținute in captivitate cu ocazia târgurilor, piețelor, expozițiilor sau a altor reuniuni;
  • obligativitatea de a anunța imediat medicul veterinar din localitate în caz de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări

Facem precizarea ca păsările sălbatice sunt gazde naturale și rezervoare pentru toate tipurile de virusuri ale gripei aviare, așa că joacă un rol major în evoluția, întreținerea și răspândirea acestor virusuri.

Carnea de pasăre și ouăle, achiziționate din unitățile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, sunt sigure pentru consum.

Proprietarii de păsări, afectați primesc despăgubiri financiare, în conformitate cu legislația națională și europeană în vigoare.

Direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor Bacău solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă și al cetățenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunțarea imediată a serviciilor veterinare despre mortalitățile la păsări și respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorități pentru a împiedica răspândirea acestei boli la nivel national si judetean.

Menţionăm că, pentru asigurarea sănătăţii publice, toate efectivele de păsări sunt supuse programelor naţionale anuale de supraveghere a bolilor, inclusiv pentru gripa aviară, astfel încât pe piaţa din România să ajungă produse şi suproduse obţinute doar de la animale și păsări sănătoase

Reamintim cetățenilor numărul de telefon la care este asigurat serviciul de permanență  la D.S.V.S.A. Bacău, respectiv 0234586233, fax 0234586372 iar numărul de TELL VERDE gratuit este 0800800096, consumatorii pot sesiza si notifica nereguli privind siguranța alimentelor si sănătatea animalelor. (sursa: comunicat DSVSA Bacău; foto: imagine ilustrativă)