Acasă Actualitate (VIDEO) DANIEL MUNTEANU, cel mai titrat fotbalist din ONEȘTI, și-a povestit cariera...

(VIDEO) DANIEL MUNTEANU, cel mai titrat fotbalist din ONEȘTI, și-a povestit cariera la GSP Live. Ce a spus despre DAN PETRESCU, cu care a colaborat la Unirea Urziceni + DEZVĂLUIRE în premieră

Fostul fotbalist oneștean Daniel Munteanu, cu peste 150 de apariții în prima ligă din România, o selecție la echipa națională a României și câștigător, cu FC Vaslui, al Cupei UEFA Intertoto, în 2008, a fost în această dimineață invitatul special al emisiunii GSP Live, realizată de jurnalistul Costin Ștucan.

Daniel Munteanu este unul dintre fotbaliștii emblematici ai Oneștiului, chiar dacă, după cum a ținut să remarce Costin Ștucan în debutul emisiunii de astăzi, fostul fundaș de fier al lui FC Onești, Foresta Suceava, Farul, Oțelul, Unirea Urziceni ori „U” Cluj „a avut un timing aşa, puţin defazat”.

Într-adevăr, spre neșansa sa, Daniel Munteanu a plecat de la Urziceni chiar înaintea sezonului în care „Chelsea de Ialomița” avea să se încununeze campioană, cu Dan Petrescu pe bancă, iar la echipa națională a rămas cu o singură selecție, Anghel Iordănescu, cel care i-a trimis întâia telegramă de convocare, fiind destituit după un meci de tristă amintire pentru „tricolori”, Armenia – România 3-2, următorii selecționeri având apoi alte opțiuni în defensivă.

Ajuns în prezent la vârsta de 44 de ani, Daniel Munteanu îndeplinește simultan mai multe calități: deține propria școală de fotbal – Sportul Onești – care de un an activează și la nivel de seniori, în Liga a 4-a, unde Munteanu junior și antrenează, și este consilier județean.

„Într-adevăr, în 2014, după ce m-am lăsat de fotbal, am înființat această școală de fotbal la Onești. Am zis să întorc și eu ceva din experiența și talentul meu către Onești, ținând cont că și Oneștiul a avut o echipă de prim-eșalon. Am spus ca toată priceperea mea să o îndrept către copii și către sport, nu neapărat către fotbal, ci către mișcare, iar rezultatele ne dau nu doar satisfacție, ci și încrederea că putem face mai mult.

Acum doi ani am înființat și echipa de seniori, de liga a 4-a, în ideea ca acelor copii care nu au făcut încă pasul către echipe de prim-eșalon sau liga a 2-a, să le dăm o continuitate, să le oferim niște meciuri mai „tari”.

Avem, într-adevăr, doi copii dați la FCSB, unul dintre ei este la „națională”, mai avem cinci băieți la Sepsi II, la echipele naționale corespondente categoriilor lor de vârstă, de anul acesta avem și o jucătoare foarte talentată tot la Sepsi și, de acord, sunt întrebat de unii de ce le dau drumul. Asta pentru că trebuie să văd puțin și nivelul la care suntem, care sunt posibilitățile mele și ale orașului în acest moment, și mă gândesc că dacă îi direcționez către alte ligi și alte orașe, care dispun de condiții mai bune, le ofer o șansă în plus. Iar în cazul celor care nu au făcut încă pasul spre altă echipă, mă refer la copii născuți în 2004 sau 2005, 2006 sau chiar 2007, eu am mers pe ideea să-i înscriu în Liga a 4-a, neavând o părere bună despre valoarea campionatului rezervat republicanilor (n.r. – Under 19)”, a spus Daniel Munteanu, în deschiderea emisiunii.

În cadrul dialogului purtat cu realizatorul emisiunii, Daniel Munteanu a vorbit și despre una dintre cele mai frumoase perioade din cariera sa, 2006 -2008, când a fost echipierul Unirii Urziceni și l-a avut ca antrenor pe Dan Petrescu.

„Dan Petrescu e cel mai deosebit antrenor cu care am lucrat. Din punct de vedere uman, rar am văzut un om ca dânsul. 

Lui nu îi place să piardă. Se băga la miuțe cu noi la antrenament. Arbitra, jucam până când echipa în care juca trebuia să câștige. Ăsta este el. Și ieșirile, vorbele adresate jucătorilor nu sunt spuse cu răutate. Nu poate să se abțină în momentul ăla. Dar, ca om, este unul deosebit. Fața pe care o vedem la televizor, când este văzut înjurând jucătorii, îi poate deforma imaginea. 

Dar, să știți, că și la Urziceni, după meciuri, era acel antrenament de recuperare, de refacere și venea Mister, așa cum îi spuneam toți jucătorii, și își cerea scuze în fața colectivului pentru ieșirile nervoase din timpul meciului. Se vedea că scuzele erau sincere. Nu le spunea (n.r. – înjurăturile) cu răutate. Așa este el ca om”, a punctat fostul fotbalist oneștean.

Cât privește colaborarea cu Dumitru Bucșaru, unul dintre cei mai discreți finanțatori din fotbalul românesc din acea perioadă, Daniel Munteanu a spus:

„A fost un patron deosebit. A fost singurul patron din Liga1, de la echipele la care am jucat, care niciodată nu a intrat în vestiar sau a venit vreodată la echipă să ne certe, indiferent de rezultat. 

Avea două dorințe sau două pretenții: de Crăciun, imediat când intram în vacanță, să mergem la o masă împreună, iar a doua sau a treia zi după Paște să facem la fel o masă împreună. 

Ne-a reproșat o singură dată ceva, dacă țin bine minte, la un meci cu Dinamo, câștigat de noi, 3-2 la Urziceni. Dinamo avea 2-0 la pauză. A intrat în vestiar și a zis un singur lucru: «să vă fie rușine. Eu atât am cerut. N-am nicio problemă dacă ne bate Dinamo, dacă ne bate oricine, dar vreau să văd fotbal. Vreau să văd că jucați fotbal de plăcere».

În momentul ăla, toată echipa s-a transformat. Am ieșit pe teren și am câștigat meciul. Dar eu nu l-am auzit niciodată să vorbească urât sau să reproșeze ceva. A fost un patron deosebit. Nu a rămas niciodată dator, cel puțin în cazul meu. Plecasem la Vaslui, mai aveam două salarii restante. Aveam și prime de luat din campionat, care se plăteau conform graficului. 

I-am spus: «știți, dar eu … » Și el mi-a zis la telefon: «Dănuț, dacă eu cumva rămân dator la tine cu 50 de bani, mă suni și îmi spui doar atât, că sunt nesimțit.» N-aveam dubiul că ar fi rău intenționat. Într-adevăr, am fost plătit până la ultimul leuț, cu toate că eu jucam la altă echipă și puteam conform contractului de transfer să nu mai am pretenții nici la salarii, nici la primă de joc”.

DE LA FC ONEȘTI DIRECT LA STEAUA, DUPĂ CARE „INTEGRALIST” ÎN EPICUL DINAMO – FORESTA SUCEAVA 4-5

Daniel Munteanu a avut un început de carieră fulminant. De la Onești, după retrogradarea echipei în Liga a 2-a, Daniel Munteanu a semnat cu Steaua, echipă pentru care nu a apucat să joace însă niciun minut, fiind împrumutat, alături de alți fotbaliști cumpărați atunci de „roş-albaștri”, între care și Robert Niță, la Foresta Suceava.

După mai multe împrumuturi, la Foresta, în China și la Farul, Daniel Munteanu le-a transmis celor de la Steaua, antrenorului Victor Pițurcă și președintelui Mihai Stoica, faptul că nu mai dorește să fie din nou împrumutat, așa ajungând fundașul oneștean la Oțelul Galați, sub comanda lui Sorin Cârțu, transfer definitiv, la schimb cu Gabriel Boștină.

Daniel Munteanu a disputat numeroase partide memorabile în prima ligă din România, între care și epicul Dinamo – Foresta Suceava de pe 11 noiembrie 2000, când moldovenii antrenaţi de „Magiun” Barbu provocau una dintre cele mai mari reveniri interne din istorie, impunându-se cu 5-4 în „Ștefan cel Mare”, după ce „câinii” lui Cornel Dinu conduceau la un moment dat cu 4-0.

Daniel Munteanu: „Prin minutul 60, 65, nu știu, 68, Ionuț Lupescu m-a întrebat: „Mă, Dănuţ, ce-ați mâncat de alergați atâta?” Noi, la Foresta, stăteam însă foarte bine din punct de vedere fizic în momentul acela, era prima noastră calitate”. (video: gsp.ro; sport.ro)

VEZI ÎN ÎNREGISTRAREA VIDEO INTEGRALĂ A EMISUNII GSP LIVE, DE MAI JOS, CE SPUNE DANIEL MUNTEANU DESPRE NICOLAE PUIU, DESPRE SCURTA SA AVENTURĂ LA STEAUA ȘI CUM A AJUNS SĂ JOACE FINALĂ DE CUPA ROMÂNIEI CU OȚELUL, DESPRE JOCUL DINAMO – FORESTA 4-5, DESPRE CORNEL DINU ȘI DESPRE MULTE ALTELE.