Acasă Actualitate (FOTO) Polițiștii au găsit un adevărat ARSENAL DE LUPTĂ la perchezițiile făcute...

(FOTO) Polițiștii au găsit un adevărat ARSENAL DE LUPTĂ la perchezițiile făcute în cazul BĂTĂUȘILOR din Buhuși

Polițiștii au descoperit un adevărat arsenal de luptă în urma perchezițiilor făcute astăzi în dosarul care îi vizează pe bătăușii din Buhuși. În urma descinderilor, 5 persoane au fost reținute de polițiști, iar bărbatul de 33 de ani care a lovit cu o bâtă în spate un polițist a fost la rândul său reținut de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși.

„În urma celor 10 percheziții efectuate astăzi dimineață, în orașul Buhuși, 6 persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

La finalizarea audierilor, 5 persoane au fost reținute de polițiști, iar bărbatul, de 33 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de ultraj, a fost reținut de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși.

Totodată, în cursul zilei de astăzi, urmează să fie efectuate propuneri de arestare preventivă, pentru 3 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma perchezițiilor, la imobilele celor vizați, polițiștii au descoperit obiecte contondente, respectiv, bâte, topoare, obiecte de îmbrăcăminte și alte mijloace materiale de probă ce interesează cauza”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Bacău.

Un conflict între mai mulţi tineri a izbucnit, marți, în faţa unei săli de jocuri din oraşul Buhuşi. În urma scandalului, două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, iar un poliţist a fost lovit. Poliţiştii din localitate au intervenit pentru aplanarea disputei.

”Suntem iar martorii neputincioşi ai unui sistem care face posibile astfel de evenimente care îi au ca ”protagonişti” pe cei mai de seamă cetăţeni ai societăţii româneşti. Aceştia au ales strada să le fie ring de luptă, pentru ei legea fiind doar o glumă proastă, iar Poliţiştii cei care le spun glumele. Tot arsenalul unei răscoale a fost adus pe trotuarele şi străzile din Oraşul Buhuşi, pentru a-şi demonstra ei supremaţia, chiar dacă prin zonă la acea oră se deplasau şi alte persoane care probabil veneau de la muncă, concept total străin pentru protagoniştii noştri de azi”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Sidepol.

Sindicaliştii afirmă că, la nivelul Poliţiei Române, nu există o structură capabilă de contracararea violenţei urbane şi a găştilor ori bandelor de cartier, aşa cum există în alte state din Europa. (foto: IPJ Bacău)