Acasă Actualitate ULTIMA ORĂ: (FOTO) Încă o casă dintr-o comună băcăuană A LUAT FOC...

ULTIMA ORĂ: (FOTO) Încă o casă dintr-o comună băcăuană A LUAT FOC din cauza unui coș de fum defect!

După incendiul devastator de la Comănești, în urma căruia două familii au rămas pe drumuri în toiul iernii, pompierii din cadrul ISU Bacău au fost solicitați să intervină, numai în ultimele 24 de ore, la alte trei incendii produse la locuințe.

În comuna Buhoci, azi-noapte, în jurul orei 03.00, o casă a luat foc din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Pompierii s-au luptat două ore să stingă flăcările, care au înghițit totul în cale.

„Doar în ultimele 24 de ore, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, au fost înregistrate trei incedii produse la locuințe.

Printre intervențiile semnificative, amintim incendiul din comuna Buhoci, sat Coteni. Apelul care anunța evenimentul a fost primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, în jurul orei 03:00, de urgență, la fața locului deplasându-se mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, respectiv trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

La sosirea forțelor, incendiul se manifesta cu flacără în interiorul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 70  mp, fiind lichidat în jurul orei 05:00.

Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

Având în vedere numărul crescut al incendiilor din această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău trage din nou un semnal de alarmă și solicită cetățenilor să respecte o serie de măsuri minime în ceea ce privește exploatarea mijloacelor de încălzire. Pentru a preîntâmpina producerea unor tragedii, vă aducem la cunoștință următoarele aspecte:

  • Se interzice amplasarea produselor, materialelor și substanțelor combustibile în apropierea surselor de căldură;
  • Se interzice utilizarea reșourilor, aparatelor de călcat, aerotermelor electrice improvizate și fără asigurarea măsurilor de izolare față de materialele și elementele combustibile din spațiul sau încăperea respectivă;
  • Se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, defecte sau neizolate corespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor.