Acasă Actualitate (VIDEO) Doi IUBIȚI dintr-o localitate băcăuană au dat SPARGERE DUPĂ SPARGERE, într-o...

(VIDEO) Doi IUBIȚI dintr-o localitate băcăuană au dat SPARGERE DUPĂ SPARGERE, într-o singură noapte. Au prădat ȘAPTE MAGAZINE din două comune, de unde au plecat cu 40.000 de lei și țigări

 

Inspirați de povestea faimoșilor Bonnie și Clyde, doi iubiți de lângă Bacău au reușit, într-o singură noapte, să spargă șapte magazine din două comune, și duși au fost cu 40.000 de lei, relatează stirileprotv.ro.

Traseul lor a fost surprins, însă de mai multe camere de supraveghere și, deși erau deghizați, polițiștii i-au găsit până la urmă și i-au încătușat.

Camerele de supraveghere i-au surprins pe cei doi iubiți, de 21 și 22 de ani. Pentru spargeri, tânăra s-a îmbrăcat în haine bărbătești. Amândoi aveau rucsacuri în spate, cagule pe față și răngi. La un moment dat, el a lovit o cameră video pentru ca dispozitivul să înregistreze în altă direcție. Hoții au forțat ușile magazinelor și au furat doar bani și țigări, pentru că nu aveau la dispoziție o mașină.

Chiar și-așa, au reușit într-o singură noapte să intre în cinci magazine aflate pe strada principală din comuna Pâncești, pe o distanță de șase km. Apoi, au vizitat alte două dintr-o comună alăturată. În total, au mers acasă cu 40.000 de lei. Două zile mai târziu, polițiștii de la secția 5 Răcăciuni i-au găsit. Cei doi hoți erau acasă, împreună cu cei doi copii ai lor.

Tinerii au fost reținuți, iar la audieri și-au recunoscut faptele. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar femeia a fost plasată în arest la domiciliu pentru că are doi copii mici. (foto: captură video)