Ziua Națională a României a fost sărbătorită astăzi la Onești în prezența unui public restrâns, doar puțin peste 200 de persoane luând parte la manifestări, în afara reprezentanților instituțiilor și a unităților școlare din oraș, care au depus coroane de flori la monumentul Regina Maria. A lipsit defilarea, iar în această seară oneștenii nu-și vor mai da nici întâlnire pe platoul din fața Casei de Cultură, la tradiționalul ciolan cu fasole. Vor lipsi, evident, și vinul fiert, și spectacolul muzical care se organiza de regulă pe 1 Decembrie.
La festivitățile din această după-amiază de la Monumentul „Regina Maria” au luat parte mai mulți politicieni de vază ai judeţului și ai orașului, între care europarlamentarul Dragoș Benea, prefectul județului Bacău, Lucian Bogdănel, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, respectiv Gelu Panfil, parlamentarul Cristian Paul Ichim.
Primarul Laurențiu Neghină și mare parte dintre invitații enumerați mai sus au ținut scurte alocuțiuni, în timp ce un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Ioan Bârgăoanu, au săvârșit obișnuita slujbă religioasă de pomenire a eroilor neamului.
În acest timp, copii entuziaști se lăsau pictați pe față în culorile drapelului național.
Festivitățile s-au încheiat cu ceremonialul depunerii de coroane, fiind prezente numeroase instituții publice locale (Detașamentul de Pompieri Onești, Poliția Municipiului Onești, Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca, Poliția Locală Onești, DGAS Onești, Asociația Pensionarilor, etc.), partide politice și unități de învățământ. Nu în ultimul rând, au depus coroane de flori reprezentanți ai CSM Onești și RAJA SA, operatorul de apă și canalizare din oraș.
Întreaga festivitate a durat puțin peste o oră.

















































































































