Acasă National / Externe (FOTO) Un bărbat ȘI-A MONTAT 20 de panouri fotovoltaice la geamul apartamentului....

(FOTO) Un bărbat ȘI-A MONTAT 20 de panouri fotovoltaice la geamul apartamentului. Ce ECONOMIE la FACTURI ar face cu ele

 

Un clujean şi-a montat un ciorchine de panouri solare direct la geamul apartamentului. Deşi mulţi au crezut că vrea să facă economie la energie, de fapt bărbatul e doar pasionat de instalaţie. Chiar dacă nu toată lumea apreciază cum schimbă faţada blocului, autorităţile spun că nimic nu este ilegal, scrie observatornews.ro.

Cele 16 panouri montate pe această parte a clădirii, plus încă patru puse la fereastra din faţa blocului pot însuma aproximativ 400 de W, spun specialiştii. Cât să acopere consumul a trei sau patru becuri, asta dacă nu ţinem cont de faptul că panourile sunt extrem de uzate şi nu sunt orientate corespunzător. Lucruri care le scad total eficienţă.

Doar că omul n-ar fi căutat musai eficienţa, cât are el o pasiune pentru panouri. Cel puţin asta spun vecinii.

Locatar: Este mare electronist, pasionat de electronică, are panourile de mult timp. Este geamul lui, este pasiunea lui, ce poţi să faci, fiecare avem pasiuni. 

Deşi pare ca nuca-n perete, instalaţia inedită nu încalcă legea.

Iulia Perşa, purtător de cuvânt Primăria Municipiului Cluj-Napoca: Legislaţia în domeniu nu prevede obligativitatea obţinerii unei autorizaţii de construire pentru astfel de situații. (foto: captură video observatornews.ro)