Acasă Actualitate ONEȘTENII care vor avea CELE MAI MARI BĂTĂI DE CAP cu facturile...

ONEȘTENII care vor avea CELE MAI MARI BĂTĂI DE CAP cu facturile la CĂLDURĂ, iarna aceasta. Care este orașul din România cu CELE MAI MARI FACTURI la încălzire

 

Gigacaloria va aduce giga-preţuri la apă caldă şi căldură dacă subvenţiile de la stat vor dispărea din schemă. Aşa că oamenii care încă beneficiază de sistemul centralizat ar putea scoate din buzunar între două sute şi o mie de lei lunar, la iarnă. Ca să nu facă asta, alţii spun că şi-au pregătit deja căciula şi fularul.

Campioana facturilor mari la căldură rămâne, şi în această iarnă, Constanţa. Administratorii de bloc aşteaptă un preţ al gigacaloriei de peste o mie de lei, în condiţiile în care energia termică este cea mai scumpă din ţară, iar subvenţia de la Primărie este limitată, notează observatornews.ro.

Administrator condominii: În ianuarie 2022, un apartament de 41 mp a plătit 490 de lei pentru încălzire. Pentru următorul sezon acest preţ va fi dublu sau poate chiar mai mult. Preţul real al gigacaloriei la Constanţa va fi undeva la 1.700 – 1.900 de lei. Cu subvenţia de la Primărie, probabil că va fi puţin peste 1.000 de lei.

Localnic: O să rămânem în datorii și na. Mai oprim un calorifer. Punem căciula în cap. 

Creşterea facturilor îi face pe tot mai mulţi să renunţe la sistemul centralizat.

Președinte asociații: Cel puţin dublu va fi, dacă nu mai mult. E o disperare generală, având în vedere că oamenii, ca şi venituri, nu li s-au mărit. În toamna asta, foarte mulţi s-au debranşat.

Nici măcar primarii nu ştiu cât vor putea subvenţiona, pentru că bugetul este limitat, iar costurile de producţie au explodat.

Mihai Chirica, primar Iaşi: Valoarea subvenţiei pe care o va plăti un ieşean astăzi, deci nu vorbesc în viitor, deci astăzi, dacă pornim încălzirea, subvenţia pe care noi o acordăm este de 139, 140 de lei, iar preţul pe care îl plăteşte un ieşean este de 240 de lei pe gigacalorie.

În Onești, cele mai mari probleme cu facturile la căldură le vor avea chiriașii din blocurile ANL. Dacă în restul orașului cetățenii care au centrale termice de apartament au opțiunea de a regla temperatura la nivelul dorit, ori să închidă căldura de tot dacă pleacă de acasă mai multe zile, în blocurile ANL încălzirea se plătește la paușal. În plus, o problemă apare și dacă numărul chiriașilor din blocurile ANL scade, în acest caz costul facturii urmând să se împartă între mai puțini consumatori. (foto: imagine ilustrativă)