La data de 26 septembrie a.c. lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliției Orașului Comănești și ai Serviciului Criminalistic au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza localităților Bacău și Comănești, într-o cauză penală aflată în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost identificate mai multe mijloace materiale de probă – înscrisuri, telefoane mobile, mijloace de stocare, care urmează să fie administrate ca probatoriu pentru stabilirea stării de fapt.
Cercetările vor fi continuate în vederea probării întregii activități infracționale și pentru identificarea tuturor participanților la comiterea faptelor penale. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)











