În cursul lunii iulie, la nivelul județului Bacău, inspectorii din cadrul ITM Bacău au controlat 164 de angajatori și au fost aplicate 29 amenzi, totalizând 218.600 lei.
Inspectorii de muncă din cadrul corpului de control relaţii de muncă au verificat 98 de angajatori la care lucrau 7.571 de salariați. Au fost aplicate 28 sancţiuni contravenţionale, din care 13 avertismente și 15 amenzi în valoare totală de 107.100 lei.
Astfel, au fost depistați 5 angajatori care practicau muncă fără forme legale (5 persoane), fiind aplicate 5 sancţiuni pentru munca la negru, în valoare de 90.000 lei. Dintre acestea un număr de 4 persoane nu aveau încheiat contract individual de muncă în formă scrisă iar o persoană a fost găsită desfășurând activitate în afara programului stabilit prin cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial.
Tot în domeniul relaţiilor de muncă au mai fost aplicate sancţiuni pentru:
- nerespectarea prevederilor legislatiei privind munca suplimentara;
- nerespectarea prevederilor legislatiei privind munca de noapte;
- nerespectarea prevederilor legislatiei privind repausul saptamanal;
- nerespectarea prevederilor H.G. 905/2017 privind registrul general de evidenta a salariatilor in format electronic.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlaţi 66 agenţi conomici. Pentru neconformităţile depistate, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 111.500 lei și 147 avertismente. (foto: imagine ilustrativă)











