Acasă Actualitate Atenție, șoferi! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ făcut de DRDP Iași privind CIRCULAȚIA...

Atenție, șoferi! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ făcut de DRDP Iași privind CIRCULAȚIA RUTIERĂ pe podurile de pe DN2, peste râul Moldova, aflate în lucru

 

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași informează participanții la trafic care tranzitează cele două poduri de pe DN 2, peste râul Moldova, în județul Neamț, aflate în lucru, că în acest weekend circulația rutieră se va desfășura normal, pe ambele sensuri, urmând ca restricțiile să fie reintroduse începând de luni.

„Lucrările pregătitoare în vederea montării rosturilor de dilatație (frezare și așternere covor asfaltic) pe sensul Roman – Bacău au fost finalizate în cursul zilei de ieri. Astfel, în această dimineață, începând cu ora 06.30, a fost redeschisă circulația pe ambele poduri peste râul Moldova de pe DN 2, Horia, județul Neamț. Măsura este valabilă până luni, când vor fi reluate lucrările de înlocuire a rosturilor de dilatație și turnare a betoanelor de îmbinare, conform graficului anunțat anterior. Circulați cu atenție!”, au transmis reprezentanţii DRDP Iaşi.

Pentru restul de lucrări, graficul de execuție rămâne același cu cel anunțat anterior:

22 – 26 august – montare rosturi dilatație

26 – 31 august – maturare beton de îmbinare

În această perioadă, circulația auto va fi din nou restricționată, pe sensul Roman – Bacău. (foto: DRDP Iași)