Acasă Actualitate Un tânăr dintr-o comună băcăuană a fost prins la volan aproape în...

Un tânăr dintr-o comună băcăuană a fost prins la volan aproape în comă alcoolică. Polițiștii l-au dus la spital pentru stabilirea exactă a alcoolemiei

 

La data de 07 august a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au depistat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Bereşti-Tazlău, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)