Acasă Actualitate (FOTO) Un ONEȘTEAN deschide ediția din acest an de UNTOLD, cel mai...

(FOTO) Un ONEȘTEAN deschide ediția din acest an de UNTOLD, cel mai mare festival din țară și unul dintre cele mai mari din întreaga lume

 

Au mai rămas doar câteva zile până la startul celebrului festival din Cluj-Napoca. Peste 200 de artiști naționali și internaționali, dar și personajele magice din lumea UNTOLD abia așteaptă întâlnirea cu zecile de mii de fani și promit un spectacol minunat pe Cluj Arena. Festivalul UNTOLD îşi deschide porţile joi, 4 august, la ora 14:00. În toate cele 4 zile şi 4 nopţi de distracţie, accesul în tărâmul magic se face între 14:00 şi 05:00. 

Edy Chereji, organizator UNTOLD: „Cu siguranță vom între 90.000 și 100.000 de participanți în fiecare zi a festivalului.” 

Puţină lume ştie că, în chiar prima zi a festivalului, pe una dintre scenele UNTOLD va urca un DJ și producător originar din Onești. Este vorba despre Radu Florin Ciupercă, aka JUST2.

Tânărul în vârstă de 28 de ani, născut în orașul Nadiei dar stabilit în Timișoara, a reușit în decurs de un deceniu să se remarce prin propriile puteri pe scena muzicii undeground european, bazându-se doar pe imaginația sa debordantă, capabilă să producă compoziții muzicale pe bandă rulantă. Dovada o puteți găsi în catalogul impresionant de release-uri semnate la Defected, Solid Grooves, Terminal M, Deeperfect, Toolroom și multe alte case de discuri internaționale.

De-a lungul timpului, JUST2 și-a cultivat pasiunea pentru muzică, dezvoltându-și permanent aptitudinile sale de producător. Viața și munca full-time în studio l-au ajutat să producă muzică de foarte bună calitate și claritate, fiind apreciată de toți iubitorii genului electronic de pretutindeni.

2018 a fost un an special pentru JUST2 prin reprezentarea României la concursul de DJs BURN RESIDENCY, unde a avut ocazia să cunoască nume foarte importante ale scenei underground din lume.

La UNTOLD 2022, pe JUST2 îl putem asculta timp de o oră și jumătate chiar în prima zi a festivalului, joi, 4 august, începând cu orele 17.00, pe scena TIME.

Amatorii de muzică electronică se vor aduna, și în acest an, în inima orașului Cluj Napoca, acolo unde se va desfășura festivalul Untold 2022, în perioada 4 – 7 august.

Printre marii artiști care vor performa la Untold, confirmați deja de organizatorii evenimentului fastuos, se numără David Guetta, Anne-Marie, Major Lazer, J Balvin, Above & Beyond, G-Eazy, Paul Kalkbrenner și mulți alții.