UPDATE – 31.07: DUBLĂ CRIMĂ și sinucidere, într-o comună băcăuană. Primele imagini de la locul tragediei + cine sunt persoanele UCISE cu sânge rece. Cum s-a întâmplat TRAGEDIA – DETALII AICI
ȘTIREA INIȚIALĂ
Gesturi șocante pentru comunitatea din comuna băcăuană Gioseni. Un localnic de 47 de ani a omorât o femeie de 35 de ani, și pe fiica acesteia minoră, în vârstă de 10 ani, după care s-a sinucis. Bărbatul este rudă cu cele două victime ale sale.
„La data de 30 iulie a.c, în jurul orei 17.40, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a fost sesizat prin 112, despre faptul că, în comuna Gioseni ar fi 3 persoane înjunghiate.
La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști de investigații criminale, criminaliști și procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Din primele cercetări s-a stabilit că, un bărbat de 47 de ani, din comuna Gioseni, ar fi înjunghiat o femeie de 35 de ani și o minoră de 10, ambele decedând. Totodată, bărbatul în cauză și-ar fi provocat leziuni, incompatibile cu viața.
Cercetările continuă în acest caz, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisar Cătălina Păduraru. (foto: imagine ilustrativă)
Ştire în curs de actualizare.











