Joi, 14 iulie a.c., la ora 18:00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru a lichida un incendiu produs la un adăpost de animale din comuna Letea Veche.
Imediat, la fața locului, s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate cu șapte salvatori.
La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la adăpostul de animale pe o suprafața de aproximativ 100 mp și la o anexă pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
Incendiul ce a avut drept cauză probabilă scurtcircuitul electric, a fost lichidat în limitele găsite. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)













