Un incendiu puternic a izbucnit, aseară, în Moinești, pe strada General Nicolae Șova, chiar în vecinătatea sediului Poliției Municipale Moinești, după cum UNU PE TROTUȘ a relatat, în exclusivitate, AICI.
Pompierii au intervenit inițial cu trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Ulterior, dat fiind amploarea incendiului, forțele de intervenție au fost suplimentate, la fața locului ajungând încă o autospecială cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.
În urma incendiului, au ars circa 130 mp din acoperișul unei case de tip P+1 și circa 60 metri pătrați din acoperișul unei case de tip P.
Pompierii au stabilit drept cauză a incendiului „flacără – acțiune intenționată”.











