Acasă National / Externe REGULI NOI pentru turiștii care merg în vacanță în GRECIA. Crește numărul...

REGULI NOI pentru turiștii care merg în vacanță în GRECIA. Crește numărul cazurilor de COVID-19

 

Numărul cazurilor noi de coronavirus a început să crească în mai multe țări, astfel că unele dintre ele au luat măsuri, cum ar fi Cipru sau orașul francez Nisa, unde masca de protecție a devenit din nou obligatorie în mijloacele de transport în comun și în spațiile publice închise.

Grecia a emis o serie de recomandări pentru turiști. Astfel, dacă aceștia s-au infectat cu COVID-19 în timpul vacanței, nu mai sunt obligați să intre în carantină, dar autoritățile elene le rcomandă să se autoizoleze.

Mai mult, vor putea călători cu avionul, feribotul sau alte mijloace de transport în comun, cu condiția să poarte tot timpul mască de protecție de tip FFP2 sau KN95.

Pe de altă parte, guvernul nu a fost atât de permisiv cu cetățenii greci, care sunt obligați să intre în carantină cinci zile în cazul infectării, nu este doar o recomandare, potrivit GTP, portal specializat în știri din domeniul turistic.

Prevederile sunt cuprinse într-un nou protocol sanitar emis în această săptămână de ministerele Turismului, Sănătății și Economiei.

Cetățenii greci care au Covid trebuie să rămână în autoizolare timp de cinci zile, dar regula nu se aplică și în cazul turiștilor. Potrivit noilor protocoale, turiștii vor putea alege dacă doresc să rămână în autoizolare în camerele lor, însă doar cât timp au rezervare.

Prin urmare, călătorii care vizitează Grecia și care se îmbolnăvesc de Covid pot rămâne în camera de hotel sau în unitatea de cazare pe perioada rezervată, dacă doresc acest lucru, și pot călători cu toate mijloacele de transport în comun, indiferent dacă rezultatele testelor sunt pozitive sau negative, atât timp cât poartă o mască de protecție.

Noul regulament oferă posibilitatea hotelurilor de a folosi camere speciale pentru carantină, dacă un medic consideră că este necesar, dar acest lucru este valabil în principal pentru membrii personalului care se infectează.

Noile protocoale pentru hoteluri prevăd că în cazul unui caz pozitiv în unitatea respectivă de cazare, trebuie informată persoana desemnată să se ocupe de gestionarea Covid. Dacă este vorba despre un vizitator, acesta va fi sfătuit să se autoizoleze în camera sa. Turistului i se va pune la dispoziție o mască și va fi informat medicul intern al unității. Pentru hotelurile sau unitățile care nu au medic, se apelează la medicul local pentru a face o evaluare a pacientului.

Managerul Covid al hotelului trebuie să informeze, de asemenea, organismul de sănătate publică.

În cazul în care pacientul are nevoie de spitalizare, acesta este transportat cu ambulanța sau prin orice alt mijloc necesar la cel mai apropiat centru de sănătate.

Grecia a ridicat toate măsurile restrictive la începutul lunii mai, însă există posibilitatea ca autoritățile să introducă în scurt timp obligativitatea purtării măștii în anumite spații publice interioare, potrivit SchengenVisa News. (foto: imagine ilustrativă)