Primului parc atletic din România, care va fi construit la Bacău și va fi inspirat de spectaculosul „Athletic Exploratorium” construit la Ødense, în Danemarca, a fost astăzi subiectul unor dezbateri publice conduse de președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.
„Am condus astăzi lucrările dezbaterii publice organizate în vederea realizării în municipiul Bacău a primului parc atletic din România și din zona estică a Europei.
Extrem de importantă pentru derularea acestei investiții este prezența în Bacău a arhitectului Flemming Overgaard, creatorul parcului atletic construit în Odense, Danemarca – proiectul pilot, premiat la nivel internațional, după care ne ghidăm. Mă bucur că putem conta pe expertiza dlui. Overgaard, având astfel garanția că vom construi în Bacău un parc durabil şi bine chibzuit din punctul de vedere al contextului urbanistic.
În cadrul discuțiilor, arhitectul a prezentat parcul realizat în Odense iar autoritățile publice, cluburile sportive, antrenorii, profesorii, mediul de afaceri și ONG-urile participante au prezentat viziunea pe care o au cu privire la acest obiectiv. În luna septembrie, vom analiza cele 3 schițe propuse de Flemming Overgaard la dezbaterea de azi, vom alege varianta care aduce în Bacău conceptul din Danemarca și se pliază cel mai bine pe necesitățile, cultura și specificul comunității noastre.
Cu totul deosebit e faptul că implementarea acestui proiect a reunit profesioniști și amatori, tineri și vârstnici, cetățeni care resimt lacunele majore din infrastructura sportivă a municipiului dar, totodată, sunt constienți de beneficiile practicării sportului pentru sănătatea fizică și mentală”, a precizat președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea. (foto: facebook.com/CJ Bacău)















