Campania națională de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor se desfăşoară în perioada martie – decembrie 2022 și este o acțiune care continuă, în fiecare an, din cauza numărului mare de accidente de muncă înregistrate în acest domeniu.
Pentru anul 2022, campania va urmări în special modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor, respectiv implementarea acestora.
Urmare a analizării și a valorificării rezultatelor obținute în anul 2021 s-a constatat necesitatea de a crește gradul de exigență în sancționarea a neconformităților identificate, în conformitate cu gradul de risc evaluat, având ca scop impunerea aplicării de către angajatorii cu activitate în domeniul construcțiilor a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și a sănătății lucrătorilor.
OBIECTIVE PRINCIPALE
Verificarea modului de implementare a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și a sănătății lucrătorilor, la angajatorii cu activitate în domeniul construcţiilor după cum urmează:
- organizarea activităţilor de securitate şi sănătate în muncă pe șantierele temporare sau mobile
- instruirea lucrătorilor
- lucrul la înălţime și acordarea echipamentului individual de protecție corespunzător sarcinii de muncă;
- utilizarea instalațiilor de ridicat și protecţie împotriva electrocutării pe șantierele temporare sau mobile
- cerinţele minime de securitate şi sănătate la lucrările de săpături
Pe parcursul acestei luni, ITM Bacău va intensifica verificările pe șantierele din județ și, suplimentar față de legislația privind securitatea și sănătatea în muncă, inspectorii vor verifica, în special și munca nedeclarată, în speță existența contractelor individuale de muncă în formă scrisă și introducerea acestora în registrul general de evidența salariaților în format electronic (REVISAL). (sursa: comunicat de presă ITM Bacău)













