Acasă National / Externe SCHIMBĂRI în restaurante: întrebarea OBLIGATORIE pe care toți chelnerii o vor pune...

SCHIMBĂRI în restaurante: întrebarea OBLIGATORIE pe care toți chelnerii o vor pune clienților

 

Mâncarea la pachet ar putea deveni literă de lege. La propriu. Noul proiect pentru diminuarea risipei alimentare le impune restaurantelor să îşi îndemne clienţii să ia acasă ce le-a rămas în farfurie. Şi marii retaileri sunt vizaţi de noile prevederi. Vor fi obligaţi să doneze alimentele care se apropie de data expirării, notează observatornews.ro.

„Doriţi să vă punem mâncarea la pachet?” / „Sigur, mulţumesc”. Un astfel de schimb de replici va deveni obligatoriu, în toate restaurantele. Cine nu reuşeşte să termine tot din farfurie va primi preparatele la pachet. Iar acest lucru va trebui precizat inclusiv în meniu. „Cu siguranţă o vom face, dar noi o facem prin colegii noştri ospătari, la fiecare masă. Totodată, folosim ambalaje bio. Temperatura preparatelor se păstrează aproximativ 60 de minute”, spune directorul unui restaurant. „Nu ştiu dacă neapărat o obligativitate, adică să nu se lase cu amenzi, cu sancţionări. Totuşi, o recomandare – adică o bună practică – cred că ar fi o idee bună”, este de părere un client.

În România se aruncă, anual, 2,5 milioane de tone de alimente. Asta înseamnă aproximativ 70 kg pentru fiecare cetăţean, totul în timp ce mai bine de un sfert din populaţie trăieşte în sărăcie severă. Modificările legii pentru combaterea risipei alimentare ar trebui să reducă cifrele la jumătate, până în 2030. În loc să fie aruncate, alimentele încă bune de consum ar urma să fie preluate de organizaţii şi redistribuite către zonele defavorizate. (foto: imagine ilustrativă)