Acasă National / Externe NEWS ALERT: Cum va fi VREMEA de PAȘTE, anunțul de ULTIMA ORĂ...

NEWS ALERT: Cum va fi VREMEA de PAȘTE, anunțul de ULTIMA ORĂ al meteorologilor. PROGNOZA pentru următoarele două săptămâni

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 19 aprilie – 1 mai 2022. Potrivit specialiștilor, vremea va intra într-un proces de încălzire în majoritatea zonelor din ţară, temperaturile urmând să ajungă, de Paște, chiar și la 25 de grade Celsius.

Meteorologii anunță că, începând de joi, vremea va intra într-un proces de încălzire în majoritatea zonelor din ţară. Revin temperaturile de vară în acest weekend, astfel că de Paște maximele pot atinge chiar și 25 de grade Celsius.

„În acest weekend, de Sărbătorile Pascale, temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade. Cel mai cald va fi în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi în Dobrogea Continentală. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate îndeosebi în vestul, centrul şi nordul ţãrii, unde local vor fi averse, pe alocuri însoţite de descãrcãri electrice, cu o probabilitate mai mare dupã-amiaza şi noaptea”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Vremea în Moldova

La începutul intervalului vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a maximelor termice ce se va situa în jurul a 10 grade și a minimelor în jurul a -1 grad, apoi temperatura aerului va fi în creștere, astfel că, în 25 aprilie, media regională a maximelor va ajunge la 18 de grade, iar a celor minime la 8 grade, în 27 aprilie. Ulterior acestor date și până la sfârșitul intervalului, temperatura aerului va scădea, astfel încât media maximelor va coborî spre 14 grade, iar minimele spre valorii de 4 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în zilele de 20 și 21 aprilie, apoi în intervalul 25 aprilie – 1 mai. (sursa: observatornews.ro; foto: Observator)