După ce, când se apropia de 60 de ani, s-a pensionat, n-a putut să-şi lase menirea de-o viaţă, cea de profesoară. Recunoscută ca un „as” al biologiei, a început să fie căutată de liceeni care voiau să devină medici sau farmacişti şi ştiau că admiterea, mai ales în centre ca Bucureşti, Cluj sau Timişoara, era teribilă.
I-a primit la ea acasă şi a lucrat doar cu câte un elev pe oră, pregătindu-i pentru examenul de anatomie. Punctualitatea a fost şi este o condiţie esenţială pentru ea, la fel şi seriozitatea. De ce a fost mereu severă? „Pentru că aşa îi formez pentru viaţă: să fie serioşi, să se pregătească şi să lucreze”
Dar a ştiut şi să le fie apropiată şi uneori chiar confidentă, dându-le sfaturi şi în „probleme de viaţă”, de la relaţii de dragoste la recomandări de carieră. „Le-am spus: dragă, nu vă lăcomiţi la bani! E aşa o meserie minunată să vezi că un om se vindecă de munca ta şi-ţi mulţumeşte cu lacrimi în ochi…”.
În total – spune femeia, ţinând mâna pe caietele în care şi-a notat meticulos toate numele, orele de pregătire şi rezultatele tinerilor – a instruit peste 700 de liceeni pentru admiterea la Medicină „Sunt medici răspândiţi acum în întreaga lume, până în Australia, Canada, nu mai vorbesc de Europa. Copii excepţionali!”.
Jurnaliştii de la ebihoreanul.ro au făcut o scurtă dar profundă incursiune în locuinţa şi în viaţa Olimpiei Mihălceanu, o profesoară ajunsă astăzi la venerabila vârstă de 96 de ani și care a văzut pentru întâia oară lumina zilei în Onești, pe 8 februarie 1926.
S-a născut în 1926 în Oneşti, care pe-atunci era un sat, în judeţul Bacău, cu mama casnică şi tatăl picher. Când lumea era decimată de al Doilea Război Mondial, se ascundea în podul plin cu fân de soldaţii ruşi, „că împuşcau şi violau”.
Fată harnică, lucra pe lângă casă, dar şi învăţa cu silinţă. A făcut primii ani de şcoală la Oneşti, liceul la Bacău şi facultatea la Bucureşti. Ar fi vrut să fie ea însăşi medic, dar în liceu a ajuns la un profil uman, aşa că nu avea cunoştinţele necesare unei admiteri la Medicină.
Până la urmă, în 1951 a absolvit Facultatea de Ştiinţe Naturale, secţia Pedagogică, din cadrul Universităţii C.I. Parhon din Bucureşti. A avut noroc cu susţinerea mamei, căci pe acele timpuri nu era de ici, de colo să ajungi de la ţară în Capitală şi, pe deasupra, să urmezi o facultate. Başca, era scump să locuieşti în Bucureşti. „Mama m-a ajutat să fac ce am vrut. Era casnică, dar atât de ageră! Agerimea minţii ei i-o datorez”, povesteşte doamna Mihălceanu.
După soţ, la Oradea
S-a stabilit în Oradea după vreo trei ani, după ce lucrase ca profesor la Liceul de Horticultură din Dragomireşti Vale (jud. Ilfov) şi ca inspector în Ministerul Industriei Alimentare. „Am fost serioasă şi am făcut ordine pe unde am fost”, spune femeia.
O nuanţă care arată rigorile României comuniste e că Olimpia Manea a primit diploma de absolvire a facultăţii abia în 1954: „S-a stabilit că trebuie să învăţăm singuri marxism-leninismul. Doar dacă luai acel examen aveai dreptul să te prezinţi să-ţi iei diploma”.
Cum a ajuns la Oradea? Şi-a urmat soţul, pe Ştefan Mihălceanu, medic militar sucevean, care la începutul anilor ’50 fusese repartizat aici. Ulterior, a ajuns colonel şi a condus vreme de un deceniu Spitalul Militar. (foto: ebihoreanul.ro)
CITIȚI AICI O POVESTE FABULOASĂ DE VIAȚĂ A ONEȘTENCEI OLIMPIA MIHĂLCEANU, CUNOSCUTĂ ÎN ORADEA DREPT „MAMA” MEDICILOR.
