Acasă Actualitate Epistola primarul ONEȘTIULUI, Laurențiu Neghină, adresată cetățenilor orașului. Ce spune despre CRITICILE...

Epistola primarul ONEȘTIULUI, Laurențiu Neghină, adresată cetățenilor orașului. Ce spune despre CRITICILE pe care i le aduc unii şi despre traversările din asfalt

Primarul municipiului Oneşti, Laurenţiu Neghină, a a făcut aseară o postare pe Facebook, mult mai lungă decât de obicei, în care le-a explicat cetățenilor ce s-a întâmplat bun în orașul pe care îl păstorește, după preluarea mandatului de edil-șef. Neghină a atacat inclusiv problema traversărilor din asfalt: „CREDE CINEVA DINTRE DUMNEAVOASTRĂ CĂ DACĂ AR FI STAT ÎN PUTEREA MEA ȘI LEGISLAȚIA MI-AR FI PERMIS, AȘ FI FOST ATÂT DE INCONȘTIENT SAU RĂU INTENȚIONAT SĂ NU FI TURNAT CATEVA ROABE DE ASFALT PESTE ACESTE TRAVERSĂRI, ÎNCÂT SĂ EVIT TOATE ACESTE CRITICI ȘI COMENTARII???!!!”

UNU pe Trotuș vă prezintă mai jos scrisoarea adresată oneștenilor de primarul Neghină, cu menţiunea că oneştenii ar trebui să dea dovadă de mai multă îngăduinţă vizavi de disconfortul apărut odată cu începerea lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare ale orașului în cadrul unui proiect gigant, de peste 70 de milioane de euro, prin care RAJA rezolvă definitiv cel mai mare coșmar al nostru din ultimii 32 de ani: lipsa apei în regim continuu.

La final, și nu este chiar departe momentul acela, Municipiul Onești va avea cel mai modern sistem de apă și canalizare din România datorită implementării proiectului, asta în condițiile în care orașul era în afara Master Planului județului Bacău în ceea ce privește infrastructura de apă, canalizare și epurarea apelor uzate. Mai exact, fără investițiile derulate astăzi de RAJA, orașul ar fi experimentat un lung și fără sfârșit șir de crize ale apei, cum s-a tot întâmplat în „era” Apă-Canal SA.

RAJA a ajuns în Onești în 2017, iar din acel moment oneștenii, în afara unor avarii inerente apărute pe rețelele învechite ale orașului, ori pe conducta de aducțiune CRAB, au avut apă în regim continuu.

MESAJUL PRIMARULUI NEGHINĂ CĂTRE ONEȘTENI

 La ceas de seară

VĂ ROG SĂ CITIȚI PÂNĂ LA FINAL

Este mai mult decât cunoscut faptul că orice neajuns care apare într-o comunitate, este de cele mai multe ori direcționat către primar.

Aceasta nu este neapărat un lucru rău, în cele mai multe cazuri il face pe edil mai responsabil și mai atent la problemele comunității.

Tot ce postez aici, pe această pagină, este pentru transparență: ce fac, cum fac si mai ales de ce fac anumite lucruri. Evident, așa putem avea o mai bună comunicare in ambele sensuri.

CRITICILE POT FI DE CELE MAI MULTE ORI CONSTRUCTIVE!

Tocmai de aceea, am înțeles să primesc critici când nu s-au măturat străzile cum trebuie, când nu s-a tuns iarba la timp, când nu s-a finalizat deszăpezirea odată cu oprirea ninsorii, când nu s-a schimbat un bec la un stâlp de iluminat în aceeași zi in care s-a ars, că nu s-a asfaltat întreg orașul in primele șase luni de la preluarea mandatului, că nu au fost toaletați copacii in toate zonele orașului, că nu au fost montate banci sau că au fost montate prea multe și lista poate continua, deși nu totul a stat de fiecare dată în puterea mea.

Vreau sa vă asigur că mă străduiesc din răsputeri sa fiu un bun primar.

Cel mai acut subiect cu care mă confrunt în ultima perioada este legat de acele traversări, șanțuri, distrugeri in carosabil cauzate de lucrarile de inlocuire a conductelor de apă si canalizare.

Trebuie să fiti de acord că aceste lucrari sunt necesare, dar in aceeași măsură, toti ne-am fi dorit ca ele sa se fi terminat a doua zi, eu mai mult decât dumneavoastră întrucât eu primesc criticile.

Precizările pe care le voi expune aici, în rândurile care urmează sunt reale, verificate, de bună credință si de multe ori necitite, atat timp cat le voi regăsi sub forma de intrebari in comentarii.

Proiectul de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare este realizat de RAJA din fonduri europene si nu se poate modifica, conform legislației.

Aproape zilnic am întrevederi pe această temă atât cu constructorul, cât si cu reprezentanții RAJA pentru a diminua disconfortul și a urgenta aceste lucrări.

Din discutiile purtate cu constructorul cea mai eficientă compactare a terenului in urma săpăturilor este cea naturală.

Fără o bună compactare a terenului, oricât de bine s-ar face reparația, terenul va continua să se lase.

Mai mult, Inspectoratul de Stat în Construcții nu permite deschiderea stațiilor care produc asfalt pană când temperaturile, atat pe timp de zi cât și pe timp de noapte nu depășesc timp de trei zile consecutive 10 grade Celsius.

Dacă printre dumneavoastră, cei care citesc aceste rânduri există specialiști în domeniu, vă rog să ma corectați in cazul în care greșesc.

VESTILE PROASTE ABIA ACUM INCEP:

În urmă cu patru zile, am primit o informare oficială de la constructor din care am aflat că, începând cu data de 10 aprilie vor fi demarate lucrări parțiale de reparatii ale zonelor afectate.

Aceste lucrari constau în turnarea în primă fază a unui un strat special de beton ce are ca timp de intarire patru săptămâni, conform normativelor în vigoare. Prin urmare se impune devierea traficului timp de 28 de zile.

INCERCAM SA EVITAM ACEASTA SITUATIE!

Dupa mai multe întâlniri cu reprezentanții RAJA, constructorul și proiectantul s-au identificat soluții tehnice și legale, astfel încât timpul de readucere a carosabilului la forma inițială să se diminueze considerabil.

Urmare a exploziei prețurilor la materialele de constructii, constructorul lucrează în acest moment în pierdere, forțat fiind de garanțiile depuse la momentul licitației.

Însă dacă prețurile vor continua sa crească, există riscul ca acesta să renunțe la contract indiferent de consecințe.

Reamintesc, RAJA construiește la Onesti una dintre cele mai moderne stații de tratare a apei uzate din Europa, înlocuiește 70 de km de conducte de apa și canalizare, iar in perioada imediat următoare va demara lucrările la Stația de captare (a ll-a sursa de apă) – proiecte ce depășesc 58.000.000 de euro, investiție indiscutabil necesară și esențială, care la final va intra in proprietatea municipalității.

IN CIUDA ACESTOR PROBLEME, NU STAM DEGEABA!

În paralel, la Onești au fost demarate mai multe lucrări de infrastructură, se montează stații noi de autobuz, locuri de joacă moderne (zic eu ca mult mai mari și mai frumoase decât ce a existat pana la acest moment in Onesti) – 15 la număr, se fac amenajări peisagistice, reabilitări de scoli și grădinițe, spital, se lucrează in același ritm cu care v-am obișnuit încă de la preluarea acestui mandat.

Pentru că nu toți dintre dumneavoastră se plimbă prin toate zonele orașului, vă rețin atenția pentru a vă prezenta o parte dinte lucrările ce s-au făcut anul trecut în oraș, care se fac in acest moment și care urmează să se realizeze.

Vă reamintesc, că cele mai importante și costisitoare investitii de anul trecut au fost în infrastructura rutieră și pietonală si care s-au realizat în totalitate de la bugetul local.

Anul trecut au fost reabilitate 1.300 de locuri de parcare in 27 de zone ale orașului și s-au reamenajat cu pavaj, trotuare in suprafața de 20.000 de metri pătrați.

Mai mult în urma unei bune gestionari a banului public, am rambursat anticipat credite istorice in valoare de 6.000.000 de lei și am încheiat anul bugetar 2021 cu un excedent de 9.500.000 lei.

In acest an, cu toate că resimțim cu toții din plin creșterile de prețuri la utilități și materiale, situație care nu ocolește nici primăria, estimez că lucrările ce se vor realiza la Onești vor depăși cu mult pe cele de anul trecut.

Iar dacă timpul vă permite si vreti să vă convingeți că nu se stă, vă invit să luați la pas zonele in care deja lucrările de infrastructură au inceput, odata cu venirea primăverii:

– Mărășești 1 – Cireșoaia;

– Mărășești 18,24 – Pajura;

– Dobrogeanu Gherea.

Pana la finalul acestui an, am in vedere reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale cu pavaj pe străzile:

– B-dul Oituz – interior incinte, până la scara blocurilor;

– Strada Republicii – interior incinte, până la scara blocurilor;

– Strada Casinului – interior și exterior;

– Strada Stirenului – interior și exterior:

– Strada Mercur – interior și exterior;

– Mai multe alei și trotuare din cartier 6 martie;

– Piața Casei de Cultură;

– Și strada Emil Rebreanu, evident după finalizarea înlocuirii rețelei de apă și canalizare.

Am credința că tot in acest an vom incepe lucrările de reabilitare la Școala Generală nr. 1, Biblioteca Municipală Radu Rosetti, dar si extinderea și modernizarea sistemului de iluminat stradal.

Facem eforturi să introducem gaze in cartierele Slobozia și Borzești și să extindem rețeaua de energie electrică în cartierul Lanul Gării.

De asemenea, în acest moment se lucrează la branșamentul la energie electrica a blocului de locuințe ce a aparținut de RAFO și la branșamentul la gaze a blocului 12 din strada Victor Babeș.

Se lucrează susținut la Gradinita Magnolia, Școala nr. 5, Spitalul Municipal Onești și la cele doua blocuri ANL.

Revenind la subiectul ce m-a determinat să fac această postare:

ȘTIU, INTELEG SI RESIMT DISCONFORTUL CREAT DE LUCRĂRILE LA REȚEAUA DE APA ȘI CANALIZARE!!!

ÎNSĂ, ÎN ACESTE CONDIȚII, CREDE CINEVA DINTRE DUMNEAVOASTRĂ CĂ DACĂ AR FI STAT ÎN PUTEREA MEA ȘI LEGISLAȚIA MI-AR FI PERMIS, AȘ FI FOST ATÂT DE INCONȘTIENT SAU RĂU INTENȚIONAT SĂ NU FI TURNAT CATEVA ROABE DE ASFALT PESTE ACESTE TRAVERSĂRI, ÎNCÂT SĂ EVIT TOATE ACESTE CRITICI ȘI COMENTARII???!!!

Vă mulțumesc, pentru timpul acordat!