Acasă Actualitate UPDATE: Un avion de mici dimensiuni S-A PRĂBUȘIT în județul Bacău, într-o...

UPDATE: Un avion de mici dimensiuni S-A PRĂBUȘIT în județul Bacău, într-o zonă împădurită de la limita comunelor Buhoci și Ungureni

UPDATE – 21.52: REZULTATUL misiunii de căutare a AVIONULUI care s-ar fi prăbușit în județul Bacău. 80 de oameni au plecat în CĂUTAREA aparatului de zbor – DETALII AICI

UPDATE – 20.11: Echipajele de salvare caută în continuare epava, iar despre pilot nu se știe încă nimic. „În urma căutărilor, până în acest moment nu a fost găsit nimic”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, mr. Andrei Grecu.

ȘTIREA INIȚIALĂ

În urmă cu circa 30 min, pompierii băcăuani au fost anunțați de Romatsa cu privire la faptul că s-a primit un mesaj de alertă de pe costumul unui pilot de avion ultraușor, într-o zonă împădurită de la limita comunelor Buhoci și Ungureni. In acest moment, polițiștii efectuează căutări, împreună cu echipajele de pompieri, informează IPJ Bacău.

„Pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în pădurea din zona localității Buhoci în urma unui apel care anunță un posibil accident aviatic în care a fost implicat un aparat de zbor de mici dimensiuni.

Spre locul indicat se deplasează 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 autospecială de descarcerare și 1 SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.

Intervenția este în dinamică.  (foto: imagine ilustrativă)

Știre în curs de actualizare.