La câteva ore după ce premierul israelian Naftali Bennett a discutat cu Vladimir Putin la Moscova, agenția rusă TASS a dat publicității, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai multe știri în care l-a citat pe unul dintre specialiștii de top ai ministerului de externe rus. Din știri se poate înțelege că Rusia ar prezenta drept o misiune îndeplinită a armatei sale „împiedicarea Ucrainei să producă arme nucleare”, scrie Libertatea.
Alexei Polishchuk este șeful departamentului 2 al Ministerului de Externe din Rusia, cel care se ocupă de relațiile cu țările din Comunitatea Statelor Independente, forma de organizare găsită de Moscova după dispariția URSS.
Diplomatul a fost citat de mai multe știri succesive, difuzate în noaptea de sîmbătă spre duminică, de către agenția oficială TASS, de la Moscova. Intervenția lui Polishchuk vine cu o zi înainte de derularea, luni, a celei de a treia runde de negocieri Rusia – Ucraina.
”Integrarea Crimeei în Rusia nu e o precondiție, e o axiomă evidentă”, a spus oficialul ministerului rus de Externe. El a explicat: ”Reunificarea Crimeei și a Sevastopolului cu Rusia este absolut legitimă, democratică, definitivă și ireversibilă. Au organizat un referendum”.
”Dreptul popoarelor la autodeterminare este pecetluit de Carta ONU. Este și o chestiune de integritate teritorială a Rusiei”, a mai spus el.
Citește articolul integral AICI











