Acasă Actualitate Încă un șofer, după cel care „acoperea” traseul ONEŞTI – Cașin, SANCȚIONAT...

Încă un șofer, după cel care „acoperea” traseul ONEŞTI – Cașin, SANCȚIONAT DRASTIC de polițiști pentru că lua oameni la ocazie, contra cost, fără să aibă acest drept!

La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 08:45, polițiștii Biroului Rutier Bacău au depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Colonești, care efectua transport de persoane, contra cost, fără a deţine documente legale de transport public de persoane.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni.

Vă reamintim, la aceeași dată, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Onești au depistat un bărbat de 59 de ani, din comuna Cașin care efectua transport de persoane, contra cost, fără a deţine documente legale de transport public de persoane.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 38/2003 și i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare pentru 6 luni. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)