Un incendiu devastator s-a produs, aseară, în comuna Asău, județul Bacău. O casă și mai multe anexe au fost înghițite de flăcări în câteva minute și s-au făcut scrum sub ochii neputincioși ai localnicilor.
Pompierii aui intervenit cu trei autospeciale și un echipaj SMURD.
„Au ars circa 350 mp acoperiș casă de locuit și anexe gospodărești. Nu s-au înregistrat victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, mr. Andrei Grecu.
Potrivit ISU Bacău, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.














