Acasă Actualitate Un şofer dintr-o localitate de lângă ONEȘTI a dat o fugă cu...

Un şofer dintr-o localitate de lângă ONEȘTI a dat o fugă cu mașina în oraș cu treburi, după ce A BĂUT zdravăn, și a fost prins de polițiști

La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Oneşti au depistat în trafic un bărbat, de 52 de ani, din comuna Buciumi, care conducea un autoturism pe strada Mărăşeşti. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)