Acasă Actualitate ULTIMA ORĂ: (FOTO) ÎNCEP lucrările în cadrul CELUI MAI MARE PROIECT pe...

ULTIMA ORĂ: (FOTO) ÎNCEP lucrările în cadrul CELUI MAI MARE PROIECT pe FONDURI EUROPENE din ONEȘTI. 6 milioane de euro vor fi investite pentru reparații capitale, modernizare și eficientizare energetică a spitalului

Cel mai mare proiect de investiții din Onești având ca finanțare fonduri europene nerambursabile – în afara celui derulat de compania RAJA SA – a intrat în etapa finală. Astăzi s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor în cadrul proiectului “Reparații capitale, modernizare și eficientizare energetică la Spitalul Municipal <Sf. Ierarh Dr. Luca> Onești”.

Evenimentul a avut loc în sala de conferințe a spitalului oneștean și la el au luat parte directorul ADR Nord-Est, Vasile Asandei, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, vicepreședintele CJ Bacău, Gelu Panfil, primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, și managerul Spitalului Onești, Gelu Nicolcea.

Trebuie precizat că acest proiect, care vizează în mod deosebit creșterea eficienței energetice a clădirii principale a Spitalului Onești, astfel încât să se îmbunătățească condițiile în care se acordă asistență medicală pacienților, a prins contur în urmă cu 3 ani, când s-a semnat contractul de finanțare (n.r. – pe 1 octombrie 2018). La acea vreme, actualul vicepreședinte al CJ Bacău, Gelu Panfil, ocupa funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Onești, poziție din care a făcut tot posibilul pentru realizarea acestui proiect.

Se vor face lucrări pentru diminuarea consumurilor energetice la încălzirea clădirii spitalului și termoizolație cu material reciclabil și vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile. Vor fi instalate două cazane moderne pentru centrala termică, vor fi înlocuite tâmplăria PVC și radiatoarele și va fi instalat un sistem de ventilare cu recuperare de căldură de tip geocooling.

Se preconizează, astfel, reducerea emisiilor de CO2 cu mai mult de 50%, iar din surse regenerabile va fi asigurată 31% din energia primară.

“În urmă cu mai bine de 4 ani -din postura de consilier local și Președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Onești – am inițiat proiectul de “Modernizare, Reabilitare și  Eficientizare energetică Spital municipal Sf. Ierarh Dr. Luca, Onești “!

Proiectul în valoare de peste 6 milioane de euro este unul de suflet pentru mine, fiind de altfel primul și cel mai important finanțat din fonduri europene, vizând spitalul nostru!

Ne aflăm astăzi în punctul în care a fost emis ordinul de începere a lucrărilor iar constructorii pot începe treaba!

Cofinanțarea proiectului în valoare de aproape 900 000 de euro este asigurată de Consiliul Județean motiv pentru care țin să-i mulțumesc încă o dată colegului și prietenului meu Valentin Ivancea -președintele CJ – care a înțeles să facă din sănătate o prioritate!

Felicit echipa de management a spitalului, alături de care am muncit la acest proiect aproape 4 ani, mulțumesc pentru sprijin colegilor din consiliul local și nu în ultimul rând executivului oneștean, care a înțeles de la bun început importanța proiectului!

Urez spor la treabă constructorilor și îi asigurăm de tot sprijinul nostru administrativ!”, a declarat vicepreședintele CJ Bacău, Gelu Panfil.