În data de 01.09.2021 ora 10.45, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a fost sesizată de către un cetățean cu privire la faptul că dintr-o autocisternă parcată pe str. Gării, în vecinătatea Vămii Bacău se simte o substanță necunoscută cu miros specific amoniacului.
De asemenea a fost sesizat și serviciul de urgență 112, fiind alertate si echipaje provenite din cadrul mai multor instituții (Poliție, Pompieri, Jandarmerie).
S-a procedat la identificarea autocisternei și securizarea zonei. Aceasta transporta dimetilamina de la Chimcomplex Onești către o societate din Serbia. Nu s-a identificat olfactiv nici o substanță cu caracteristicile sesizate.
S-a solicitat la fața locului un echipaj CBRNe (echipajul de cercetare chimică, biologică, radiologică, nucleară şi substanţe explozive).
Acesta a efectuat o misiune de intervenție în cadrul căreia nu au fost identificate substanțe/ gaze periculoase pentru sănătatea umană si cea a mediului.
A fost contactată și Chimcomplex Onești care a pus la dispoziție o echipă tehnică de intervenție, pentru verificarea instalației de alimentare a autocisternei, care s-a dovedit a fi corespunzătoare.
După ce au fost făcute toate verificările și s-a concluzionat că autocisterna nu prezintă nici un pericol aceasta și-a continuat traseul spre Serbia.
















