Ploile torențiale din ultimele zile au făcut ravagii în județul Bacău. Zeci de curți au fost inundate, mai mulți copaci au fost doborâți pe carosabil de vijelii, iar multe drumuri au devenit impracticabile, după ce viiturile au produs eroziunea solului fiind afectate părțile carosabile.
În comuna Pârgărești, autoritățile au luat decizia să închidă traficul pe DJ 116 Târgu Ocna – Oituz, care a fost puternic afectat pe raza satului Bahna, după ploile torențiale căzute în ultimele ore.
“Conform avertizărilor de cod galben, portocaliu şi roşu în județul Bacău, și comuna Pârgăreşti, ca și unele comune vecine, a fost afectată de cantitățile masive de apă. Ploile abundente, torențiale si îndelungate au dus şi la avarierea Drumului Județean 116 Tg Ocna -Oituz, pe raza satului Bahna. Ca urmare a analizei făcute la fața locului în aceasta seară, la ora 01.45 (n.r. – azi noapte), s-au luat măsuri de securizare prin închiderea circulației în zona afectata”, a precizat primarul comunei Pârgărești, Marius Gabriel Gheorghiță.
















