Bianca Alexe (foto, dreapta jos), elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național “Dimitrie Cantemir” din Onești, consideră că promoției sale i s-ar face o mare nedreptate dacă Marșul Absolvenților, sărbătoare a tinereții și bucuriei devenită tradiție la Onești, nu se va ține în acest an “deși ministrul Educației permite organizarea unor astfel de evenimente”.
Deși elevii claselor a XII-a au sperat până în ultima clipă că, pe fondul scăderii cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19, în 2021 lucrurile vor sta diferit față de anul trecut, se pare că sărbătorea lor se va ține cel mult online. Primăria Onești a bugetat însă această sărbătoare, după cum a anunțat chiar primarul Laurențiu Neghină, dar se așteaptă ultimele dispoziții din partea Guvernului, situația fiind încă ambiguă.
Bianca Alexe și-a strigat revolta într-o postare pe Facebook, considerând că promoția sa trebuie să aibă parte de un astfel de eveniment, mai ales că secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar în Ministerul Educației, Sorin Ion, a lăsat clar să se înțeleagă că anul acesta se pot organiza serbări școlare, câtă vreme sun respectate regulile prevăzute în legislație.
Ca elevă de clasa a XII-a mă simt profund revoltată de ceea ce se întâmplă, de situația în fața căreia eu și întreaga mea generație suntem puși. Marș, sub nici o formă, de banchet nici nu se pune problema, absolvire fără părinți și un curs festiv pus sub semnul întrebării, în timp ce colegii noștri mai mici, de clasa a VIII-a, au făcut banchet, în timp ce la înviere s-a stat umăr lângă umăr, MII de oameni, în timp ce la bâlci, număram oamenii cu măști pe degetele de la o mână, însă pentru noi, nu se poate. Vom arunca tocile la absolvire și părinții ne vor vedea pe zoom dacă avem noroc, sau într-un filmuleț de câteva minute, iar pozele cu ei, afară, dacă ne va da voie paznicul să ieșim. Cel mai frustrant este că de fapt, NU SE VREA, deși ministrul educației permite organizarea unor astfel de evenimente:
”Nu văd de ce nu le-ar face. Dacă este o școală mai mare și se depășește numărul de 500 de persoane serbările se pot organiza decalat, eventual pe cicluri școlare. Dacă limita de persoane este respectată, pot participa și părinții. E alt pas spre normalitate”, a adăugat secretarul de stat pentru educatieprivata.ro.
Ei bine pentru noi, promoția 2017-2021, normalitatea trebuie să mai aștepte. Probabil o vom găsi la mare, unde la fel ca vara trecută, covidul va fi doar o poveste, nicidecum o realitate, însă nu acum.
Peste câțiva ani, elevii se vor bucura de normalitatea de care acum noi suntem privați, deși rata de infectare în același orășel mic în care au avut loc evenimentele mai sus menționate este sub 1, peste câțiva ani, veți uita de noi, promoția cu ghinion, însă noi și părinții care nu-și vor vedea copiii la absolvire, nu vom uita NICIODATĂ.
Mulțumim pentru indiferență și nepăsare! Dragii mei colegi, probabil că trebuia să aruncăm tocile la înviere sau din roată și mașinuțe. Acolo am fi putut fi, în același număr, și cu părinții!
“Serbările de final de an școlar se pot organiza. Oficialii Ministerului Educației anunță condițiile”, a titrat, acum 2 zile, Fanatik.
“Vin vești excelente pentru elevi, de la Guvern. Serbările de final de an se pot organiza. Care sunt condițiile”, a anunțat România TV.
“Serbările de sfârșit de an școlar pot fi organizate. Care sunt condițiile anunțate de un secretar de stat”, a scris ziare.com.











